Costi Burlacu şi Corina Ţepeş au lansat primul lor videoclip

Săptămâna aceasta a avut loc lansarea oficială a primului videoclip al duetului Costi Burlacu şi Croina Ţepeş. Cei doi au deja trei melodii pe care le cântă împreună, printre care se numără şi piesa „Cântă dragostea”, la care a şi fost filmat videoclipul.
Este un eveniment important în carierea lor artistică şi o premieră pentru cei doi, dat fiind faptul că până acum nu au mai filmat un videoclip împreună, la nivel profesionist. „Am încercat să dăm o imagine acestei melodii, multă lume ne-a spus că nu vor doar să audă această piesă, dar şi să o vadă. Atunci ne-am decis să dăm suflet şi imagine melodiei, şi credem că acest lucru ne-a reuşit de minune”, spun interpreţii.

Videoclip în alb-negru

Ideea de a filma în alb şi negru videoclipul îi aparţine regizoarei Svetlana Frumusachi, aceasta declarând că astfel emoţiile sunt mai pronunţate şi că culorile întotdeauna sustrag atenţia celor care urmăresc videoclipul, iar centrul atenţiei celor implicaţi în filmări au fost atât frunzele galbene, cât şi trandafirul roşu, care semnifică dragostea pură dintre protagonişti.
În acest videoclip, Costi Burlacu apare cu o altă imagine, interpretul poartă ochelari, o idee a stilistei Valentina Radcenco, de comun acord cu regizoarea. Corina ne-a avertizat, zâmbind, că atunci când îl vom vedea pe Costi purtând ochelari, să ne dăm seama că este om însurat.
Filmările au avut loc la natură şi în incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” şi au durat două zile. „Dragostea pe care o trăim noi se poate observa atunci când interpretăm melodia „Cântă dragostea”. În videoclip nu există niciun cadru cu noi doi, aceasta fiind de fapt şi ideea de bază, ca atunci când va fi urmărit videoclipul să apară întrebarea de ce interpreţii nu apar împreună. Noi nici nu ne-am imaginat că nu vom apărea împreună, ne vedeam deja cum ne ţinem de mână, aşa cum se concepe de altfel la noi un videoclip. Nu înţelegeam de ce ne filmau separat. În final, când am văzut materialul filmat, am rămas plăcut surprinşi, ne-a plăcut mult de tot”, mai spun protagoniştii videoclipului.
Costi Burlau şi Corina Ţepeş au declarat cu acest prilej că pentru ei respectivul clip a fost cea mai frumoasă experienţă trăită de ei doi.
Puteţi viziona în premieră videoclipul şi pe www.j-live.md.// Jurnal de Chisinau

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.