Copiii din Săiți au o grădiniță nouă și modernă, reconstruită după ce a ars în totalitate

Peste 150 de micuți vor merge, în cel mult o săptămână, la o grădiniță nouă. Este vorba despre grădinița din Săiți, raionul Căușeni, care în urmă cu un an a fost mistuită aproape în întregime de flăcări.

După ce clădirea a ars, doar grupa pregătitoare și-a continuat activitatea în cadrul școlii din localitate.

Premierul Iurie Leancă a menționat că evenimentul de astăzi este unul deosebit, deoarece copiii din Săiți vor avea parte de condiții bune, la standarde europene.

„Acum un an, când am fost la dumneavoastră, vă spun sincer am fost foarte marcat, nu doar de clădirea arsă, dar de ochii copiilor, de ochii mamelor care nu știau atunci cum se vor descurca. Atunci, nici dumneavoastră, nici eu nu eram foarte siguri că vom găsi bani suficienți, fiindcă era vorba despre o sumă mare. Dar și în Moldova este posibil, atunci când ai voință, ai și susținerea oamenilor ”, a precizat Prim-ministrul.

Menționăm că grădinița a ars la începutul lunii octombrie 2013, în urma unui scurtcircuit. Pentru construcția și dotarea ei, Guvernul a alocat 3 milioane de lei din Fondul de rezervă și 900 de mii de lei Executivul de la București.

În total, în acest an au fost renovate, reconstruite circa 900 de insituții preșcolare din toată țara.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare