De Cătălin Ungureanu/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Începe înscrierea la studii în România!
În perioada 31 iulie – 8 august curent, Consulatul României de pe strada Vlaicu-Pârcălab din Chișinău, precum și sediile diplomatice de la Bălți și Cahul, devin oaze primitoare în care poftele intelectuale ale tinerilor basarabeni se vor bălăci în valuri.
Locurile gratuite la liceele și universitățile din România au devenit de mult timp simbolurile unei tradiții anuale propovăduite de statul român și respectate ardent de către sute de tineri care văd în orizonturile trans-prutene perspective notabile.
Sunt student în Iași, deci cunosc sentimentele și frământările care însoțesc înscrierea la studii. Statul în rând, complementat de senzația infinității sale, verificarea periodică a documentelor în virtutea precauției care mereu ne corupe să credem că am uitat ceva, deopotrivă cu gâfâiala acută din fața ghișeului sunt componente procedurale care poartă cu sine șarmul aventurării proaspătului absolvent în lumea mare. Probabil, însă, gândul care bântuie cel mai mult pe viitorul student în statul vecin este “cum va fi acolo?”. Când tânărul se întreabă cum va fi acolo, el se referă prea puțin la emisia de gaze de eșapament, la vreme sau diversitatea faunei. Întrebarea în cauză pune în fața studentului ideea unei tranşe sociale.
Concretizată, întrebarea capătă mai multe fațete: “cum o să mă adaptez?” sau eventual “cărui mediu voi fi nevoit să mă adaptez?”, “să mă apuc de rotunjit vocale și de articulat ca la TVR sau să-mi păstrez totuși accentul?”, « oare cei/cele din Romania arată bine/vor ? », “cât or fi costând țigările?”, “o să mai fie mulți moldoveni pe-acolo?”, “o să fiu bine primit în colectiv?”, etc. Evident e că întrebările capătă conotații și își găsesc răspunsuri diferite în funcție de circumstanțe și condiții. Senzațiile alternează de la ideea de macho și erou local propovăduită intens târziu în noapte, până la un soi de panică ușoară pe treptele autobuzului.
Stați liniștiți, dragi studenți! Pornim de la premisa că avem de-a face, nici mai mult nici mai puțin, cu oameni! Oameni ca noi, ca cei care v-au primit documentele, ca cei pe care îi vedeți la televizor, care pot fi buni sau răi, înțelegători sau neînțelegători, toleranți sau intoleranți, de treabă sau care nu dau bani cu imprumut, etc. Esențial este să se adopte principiul diversității și să fie abolite prejudecățile.
Atunci devii mai deschis și mai receptiv la tot ce vezi, auzi și guști. Experiența melanjului studențesc dintre Republica Moldova și România are suficient de mult timp în spate încât să nu se mai opereze discriminări sau calificări pripite. Cu picioarele pe pământ, cu capul pe umeri circumscris unui creier brăzdat, ideea de acomodare trece în armonie, ba chiar în una savuroasă. Fraternitatea, deși contorsionată periodic de-a lungul timpului, își spune și ea cuvântul.
Cu toate astea, sigur că veți întâlni și diferențe. Cea mai perceptibilă va fi diferența lingvistică, la nivelul limbii curente manifestându-se doar în planul articulării, pe când la nivelul jargonului avem de-a face cu un meniu lexical aparte. Înțelegerea și adaptarea durează până la prima impresie falsă că ai fost înjurat.
Cu rol de apropo: cunosc basarabeni care cu ostentație își consevează accentul tipic, ba chiar îl subliniază, cu convingerea că rămân patrioți și nu își alterează identitatea. Convingerea mea, însă, este că avem multe alte calități care ne reprezintă specificul, decât un limbaj boțit pe care chiar ar fi cazul să ni-l cizelăm când ni se oferă ocazia.
E foarte posibil să aveți parte și de revelații estetice, traduse prin gel cu efect metalic uns pe capete crestate sau tricouri roz-bonbon mulate pe sfârcuri și asortate cu o mutră gravă, însă cu această ocazie țin să precizez că ele nu fac decât să înlocuiască pitoreștile chipiuri pe vârf de scăfârlie de la noi și treningurile cu marcă falsă și băiețașii răi bagați în ele. Sunt de toți peste tot, ca uscăturile și verdeața care conviețuiesc în pădure, vorba aia. Prejudecățile nu-şi au locul într-o societate și minte sănătoasă. Ceea ce contează, e să poți – indiferent dacă ești mulțumit sau decepționat, fericit sau trist, înțeles sau neînțeles – să iei ce e mai bun și să poți să vezi partea frumoasă a lucrurilor în tot ce te înconjoară. În altă ordine de idei, există o mulţime de lucruri pe care merită să ni le însușim fiind în România.
Vorbesc aici despre o cultură extrem de bogată, despre un veritabil tezaur literar care-și deschide porțile odată cu vama, vorbesc despre un mediu academic sănăos, propice dezvoltării și evoluției, vorbesc de foarte mulți oameni cumsecade și vorbesc, mai presus de toate, de diversitatea care, în virtutea pretenției de om rațional, merită privită obiectiv. O să aveți colegi care, trecând încet dar/și sigur prin filtrul simțirilor voastre, vă vor deveni prieteni și oameni care vă marchează un drum foarte frumos dacă ştiţi să îl admirați.
Studenția (în strânsă colaborare cu căminul studențesc) acoperă o imensă gamă de trăiri și stări (majoritatea fiind exprimate verbal în timpul sesiunii), vă oferă distracții, cu atât mai savuroase cu cât mai meritate sunt și vă mai oferă un lung șir de lucruri mici și frumoase – subiecte de amintiri și povestiri de vară.
Savurați-o, studenți, și prețuiți-o!
În pofida obiectivității și simțului diversității, nu pot să omit câteva etichete ale basarabenilor în România:
1. O au cu rusa
2. Beau mult ceai
3. Nu sunt înjurabili de mamă
Baftă multă și răbdare la coadă!
