Conflicte in finala preselectiei la “Eurovision”

Participantii la etapa finala a preselectiei pentru “Eurovision" cer comitetului organizatoric desfasurarea unui nou concurs de preselectie.

Producatorul formatiei “Millenium”, Vlad Gorgos, a declarat, joi, in cadrul unei conferinte de presa, ca majoritatea dintre cei 13 finalisti au semnat o contestatie, care a fost depusa la comitetul organizatoric, expediata premierului Vasile Tarlev si presedintelui comisiei parlamentare pentru cultura, educatie si mass-media, Victor Stepaniuc.

Semnatarii contestatiei sustin ca in timpul desfasurarii etapelor de preselectie au fost incalcate grav prevederile regulamentului de participare. Astfel, potrivit regulamentului, juriul urma sa numeasca castigatorul finalei in seara de 25 februarie curent.

Totodata, in etapele de preselectie au fost acceptate piese, lansate anterior termenului stabilit de regulament, iar una din interprete a cantat play-back la una din etape. De asemenea, semnatarii sustin ca nu cunosc procedura de votare a juriului, iar numerele de telefon pentru televoting nu au fost afisate pe ecrane pe parcursul fiecarei piese.

Gorgos sustine ca finalistii cer organizarea unui nou concurs sau repetarea, la postul de televiziune “Moldova 1”, a preselectiei finale, cu un nou televoting.

Directorul comercial al TRM, care este si membru al comitetului organizatoric, Vasile Duca, a declarat pentru REPORTER.MD ca “nu este autorizat sa raspunda la acuzatiile concurentilor”.

Mentionam ca, la etapa finala a preselectiei “Eurovision", conform celor 1600 mesaje SMS si a hotararii juriului, au fost desemnati trei finalisti, cu punctaj egal: Serj Kuzencoff, Alexa & MoldStar si Geta Burlacu.

Interpreta Alexa a anuntat, joi, ca nu va participa la cea de-a treia etapa de preselectie, care urmeaza sa fie organizata in curand, “deoarece in noul concurs vor fi acceptati interpreti noi, care nu au participat la toate etapele de preselectie”.

De asemenea, mai multe formatii, printre care “Millenium”, “Edict” si altele au declarat ca, pe viitor, nu vor mai participa la etapa nationala a concursului “Eurovision". // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.