Concert electoral în satul Larga. Candidatul pe circumscripția 51 le promite surprize susținătorilor

Viorel Savva, pretendent la un fotoliu de deputat în Parlamentul R. Moldova organizează chiar în aceste momente un concert la Casa de cultură din satul său de baștină Larga, raionul Briceni. Într-o postare pe Facebook, acesta îi îndeamnă pe locuitorii localității să participe la concert și le promite surprize.

Astfel, Savva, candidat independent în circumscripția 51, încearcă să adune semnături pe listele de subscripție în vederea susținerii candidaturii sale la funcția de deputat în Parlament. „Vă dau întâlnire la toți cei care vor să mă susțină în această luptă a mea. Nu am făcut-o atât de des. Am făcut ce am putut pentru Larga. Sunt momente când am și eu nevoie de ajutorul vostru, de o semnătură.  Pe data de 8 ianuarie vreau să-i văd pe toți cei care mă cunosc. Cei care vor dori, vor aplica semnătura pe listele de subscriptie în vederea susținerii candidaturii mele la funcția de deputat”, a spus Savva într-o înregistrare postată pe Facebook. În același timp, avocatul mai zice că nu acceptă ideea că „lărgenii pot fi cumpărați”.

La concertul care se desfășoară chiar acum pe scena Casei de cultură din satul Larga participă interpretul de muzică populară Igor Rusu, care este acompaniat de câțiva instrumentiști.

Viorel Savva a studiat dreptul în R. Moldova și, în prezent, deține o companie de consultanță și avocatură care îi poartă numele.