Colecţie de vinuri moldoveneşti, prezentată în cadrul unei recepţii în Polonia/ FOTO

Pentru prima dată în istoria relaţiilor bilaterale moldo-poloneze, în Sala Mare a Zonei Economice Libere din oraşul Lodz a fost organizată, miercuri, 25 septembrie, o recepţie cu ocazia Zilei Independenţei Republii Moldova.

În cadrul evenimentului, Consulul Onorfic Pavel Şcura a prezentat colecţia personală de vinuri selecte moldoveneşti în semn de solidarizare cu producătorii din Republica Moldova aflaţi sub incidenţa embargoului impus de autorităţile din Federaţia Rusă.

Totodată, recepţia a fost însoţită de vernisarea unei ample expoziţii de arme albe şi de vânătoare din colecţia Muzeului Serviciului Vamal.  

Evenimentul a întrunit peste 150 de invitaţi din cercurile politico-adimistrative ale voievodatului Lodz, reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice acreditate la Varşovia, reprezentanţi ai cercurilor de afaceri, instituţiilor de învăţământ şi culturii precum şi ai diasporei moldoveneşti din Varşovia şi Lodz.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.