Leul moldovenesc slăbeşte pe zi ce trece Leul moldovenesc pierde tot mai mult teren în faţa principalelor valute de referinţă. Dacă pentru astăzi Banca Naţională a stabilit un curs de 17, 54 lei pentru un euro, atunci pentru mâine acesta e cu opt bani mai mare.
Corman: În nicio ţară civilizată deputaţii nu vin cu megafoane în parlament Preşedintele parlamentului Igor Corman a criticat marţi comportamentul opoziţiei comuniste de la ultima şedinţă a legislativului, menţionând că în nici o ţară civilizată deputaţii nu recurg la asemenea acţiuni. El a mai reiterat că în prezent este elaborat un nou regulament al parlamentului, care speră să fie adoptat către sfârşitul anului, când şedinţele parlamentului se vor desfăşura în clădirea legislativului.
FMI apreciază rezultatele Republicii Moldova Misiunea Fondului Monetar Internaţional, aflată în Republica Moldova, constată o evoluţie a principalilor indicatori macroeconomici. Ceea ce, potrivit echipei de experţi ai FMI, în frunte cu Max Alier, denotă corectitudinea acţiunilor întreprinse de instituţiile de profil.
Federaţia Rusă limitează accesul copiilor din familii de migranţi în şcoli şi grădiniţe Federaţia Rusă ar putea să interzică copiilor ce provin din familii de emigranţi să frecventeze şcolile şi grădiniţele. Declaraţii în acest sesn a făcut deputatul Dumei de Stat Alexei Juravlev.
La Parlamentul României va fi organizată o expoziţie de vinuri moldoveneşti Parlamentul României va fi gazda unei expoziții de vinuri moldovenești. Anunțul a fost făcut de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, citat de Mediafax.
Deputatul Ana Guţu s-a întâlnit cu moldovenii din Strasbourg/ VIDEO Deputatul Ana Guţu s-a întâlnit pe 29 septembrie cu reprezentanţii diasporei stabiliţi cu traiul sau care se află la studii la Strasbourg, Franţa.
Colecţie de vinuri moldoveneşti, prezentată în cadrul unei recepţii în Polonia/ FOTO Pentru prima dată în istoria relaţiilor bilaterale moldo-poloneze, în Sala Mare a Zonei Economice Libere din oraşul Lodz a fost organizată, miercuri, 25 septembrie, o recepţie oficială cu ocazia Zilei Independenţei Republii Moldova.
Leancă a discutat cu Medvedev despre reluarea exporturilor de vinuri Premierul Iurie Leancă a avut, în după-amiaza zilei de ieri, o convorbire telefonică cu șeful Guvernului de la Moscova Dmitri Medvedev. Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, în cadrul discuţiei au fost abordate principalele chestiuni de pe agenda dialogului bilateral.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova