Colecția Președinților UE la Castel Mimi – o nouă atracție majoră pentru oaspeții care vizitează renumita vinărie din Bulboaca

Castel Mimi anunță lansarea Colecției Prezidențiale UE, o colecție de vinuri care marchează un moment istoric în cadrul eurointegrării Republicii Moldova. În cadrul Summitului Comunității Politice Europene, desfășurat pe data de 1 iunie 2023 la Castel Mimi, fiecare președinte al țărilor Uniunii Europene a lăsat o amprentă proprie în Cartea Oaspeților și și-a pus semnătura pe eticheta vinului iconic al Castel Mimi.

Adrian Trofim, CEO Castel Mimi, a declarat: “Fiecare vizitator al Castel Mimi va avea posibilitatea să vadă în direct colecția de sticle de vinuri, prin care șefii statelor europene au subscris istoria eurointegrării Republicii Moldova. Ursula VON DER LEYEN, Olaf SCHOLZ, Emmanuel MACRON, Volodymyr ZELENSKYY, Klaus IOHANNIS și ceilalți înalți demnitari au lăsat un mesaj de mulțumire pentru acest eveniment și au semnat o sticlă de vin iconică din colecțiile Castel Mimi.”

La Summitul Comunității Politice Europene au participat 45 de șefi de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În plus, s-au alăturat reuniunii președintele Consiliului European, președinta Comisiei Europene și președinta Parlamentului European.

La evenimentul de la Bulboaca au participat 2175 de oaspeți din 49 de state, reprezentând mai mult de o pătrime din toate țările lumii. La prânzul festiv, oaspeții au degustat noul spumant Castel Mimi “DIVA” și vinurile Roșu de Bulboaca 2019, The Governor Blend, Sânzienele, precum și Ice Wine, băuturile fiind degustate și apreciate de toți participanții la eveniment. Mai mult decât atât, o bună parte din oaspeți și-au completat colecțiile personale cu aceste vinuri celebre de la Castel Mimi.

Și acest set de vinuri nobile, într-un ambalaj autentic, va putea fi procurat de la Castel Mimi de fiecare vizitator, pentru a savura vinurile degustate de președinții UE sau pentru a face un cadou de neuitat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.