Cipru susţine aspiraţiile de integrare europeană a RM

De Victoria Ungureanu

Un alt oficial, sosit într-o vizită privată în RM, a declarat că susţine aspiraţiile de integrare europeană a ţării noastre.

Preşedintele Parlamentului Republicii Cipru, Marios Garoyian, în cadrul întrevederii cu Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, a remarcat progresele înregistrate de Republica Moldova în relaţiile cu partenerii internaţionali şi a reiterat tot suportul Ciprului în realizarea obiectivelor strategice ale Republicii Moldova.

Marios Garoyian, a confirmat interesul ţării sale pentru aprofundarea relaţiilor cu Republica Moldova. Oficialul a optat pentru stabilirea unui dialog multilateral între cele două ţări, exprimându-şi speranţa că acesta va avea o evoluţie ascendentă.

Cei doi oficiali, au menţionat că şi-au dorit această întrevedere, pentru a se cunoaşte personal şi a discuta despre perspectiva cooperării bilaterale dintre cele două state.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.