Cioloș mulțumește autorităților de la Chișinău pentru mobilizare și anunță ca ancheta ar putea fi preluată total de partea română

Premierul României, Dacian Cioloş, a anunţat vineri că este “foarte probabil” ca autorităţile moldovene să permită autorităţilor române să preia complet controlul anchetei prăbuşirii elicopterului SMURD, şeful Executivului precizând că specialiştii români au ajuns deja la faţa locului, notează Mediafax.

“Aseară şi azi-noapte târziu s-a finalizat un protocol între Parchetul General din România şi Parchetul General din Republica Moldova, care să permită specialiştilor români să participe la anchetă şi nu doar să asiste aşa cum ar fi cazul dacă nu exista acest protocol. E foarte probabil totodată, din câte am înţeles, autorităţile moldovene ar fi chiar de acord ca autorităţile române să preia complet controlul anchetei. Oricum specialiştii noştri sunt acolo şi au început deja activitatea”, a spus  Cioloş.

Dacian Cioloş a anunţat că tot joi seara, de la Iaşi, a plecat o echipă formată din cadre ale Ministerului de Interne şi personal medical ca să ridice corpurile celor patru membri ai echipajului necropsiate azi-noapte.

“Astăzi (vineri-n.r.) vor ajunge la Iaşi pentru a pregăti înmormântarea. Domnul Raed Arafat este şi dânsul acolo. Am cerut ministrului de Interne şi ministrului Sănătăţii să se organizeze în aşa fel încât toţi cei patru membri ai echipajului să fie trataţi la fel din punct de vedere al susţinerii familiilor de acolo. Astea sunt noutăţile. Vreau să-i mulţumesc şi pe această cale domnului prim-ministru Filip pentru modul exemplar în care s-au mobilizat autorităţile din Republica Moldova cel puţin până acuma pentru a ne ajuta să rezolvăm cât mai repede şi să clarificăm cât mai repede condiţiile în care a avut loc acest accident”, a adăugat Cioloş.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.