Chirtoacă pe urmele lui Leancă, prevede viitorul Republicii Moldova

Şansele moldovenilor de a călători fără vize în UE sunt în creştere. Asta pentru că primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a lansat astăzi "previziuni" în acest sens. Potrivit ultimelor declaraţii ale edilului, moldovenii ar putea să călătorească liber în UE chiar la finele anului 2013 şi începutul lui 2014. Recent întors de la Forul UE-Moldova de la Berlin, primarul a declarat că anume în această perioadă ar putea fi luată decizia cu privire la libera circulaţie.

Sursa a precizat că Republica Moldova beneficiază din plin de oportunităţile legate de acordul de asociere, liber schimb şi circulaţie.

Pe de altă parte, Dorin Chirtoacă nu a ezitat să declare că în ţară există încă un şir de probleme care, potrivit lui, ar putea tergiversa procesul de integrare europeană. Acesta consideră că liniştea din ţară este una aparentă şi ea trebuieşte revizuită.

Amintim că anterior, previziuni cu privire la liberalizarea regimului de vize a făcut şi ministrul de externe, Iurie Leancă. Potrivit declaraţiilor anterioare, moldovenii ar fi trebuit să beneficieze de libera circulaţie în UE la finele anului curent. Mai târziu însă, la finele lunii mai, ministrul a declarat că Moldova este în întârziere cu jumătare de an, după care alte previziuni nu au mai fost făcute.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.