Şansele moldovenilor de a călători fără vize în UE sunt în creştere. Asta pentru că primarul capitalei, dorin Chirtoacă, a lansat astăzi previziuni în acest sens. Potrivit ultimelor declaraţii ale edilului, moldovenii ar putea să călătorească liber în UE chiar la finele anului 2013 şi începutul lui 2014. Recent întors de la Forul UE-Moldova de la Berlin, primarul a declarat că anume în această perioadă ar putea fi luată decizia cu privire la libera circulaţie.