Chişinăul se aşteaptă la soluţii în problema preţului la gazele naturale şi a vinului până la finele anului curent

Discuţiile moldo-ruse în problema preţului la gazele naturale şi a vinului vor continua la nivel de experţi şi se aşteaptă rezultate concrete până la sfârşitul anului curent, a declarat marţi pentru BASA-press prim-vicepremierul Zinaida Greceanîi, după cea de-a 8-a şedinţă a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse.

Comisia, reunită luni la Moscova după trei ani de inactivitate, nu a stabilit o soluţie directă pentru reluarea exporturilor de vinuri în Rusia şi fixarea preţului la gazele naturale.

Solicitată de BASA-press, Zinaida Greceanîi, co-preşedintele Comisiei din partea R.Moldova, a menţionat că preţul la gazele naturale livrate de Federaţia Rusă se discută în cadrul negocierilor bilaterale şi nu s-a intenţionat rezolvarea ei în cadrul Comisiei.

"Vrem să semnăm un contract, cel puţin pentru anul viitor, până la sfârşitul lui 2006. Totul depinde de preţul pe care vom reuşi să-l obţinem", a declarat Greceanîi.

"Problema nu este semnarea contractului în sine, care, în condiţiile acceptării de către Moldova a unui preţ european, se rezolvă imediat. Noi avem nevoie de un preţ convenabil, adaptat la realităţile din R.Moldova. Argumentele noastre principale sunt că Moldova nu are deloc resurse proprii de gaze, iar compania "MoldovaGaz" este mixtă, partea rusă deţinând 50% din acţiuni", a mai adăugat Greceanîi. Ea a afirmat că se caută în continuare soluţii.

În problema reluării exportului de vinuri moldoveneşti în Federaţia Rusă, inclusă pe ordinea de zi a Comisiei, nu s-a ajuns la o soluţie. Greceanîi a spus că chestiunea se discută la nivel de experţi şi că aceasta va fi abordată, încă în acest an, la o întrevedere cu co-preşedintele rus al Comisiei, Andrei Fursenco. "Căutăm o soluţie durabilă în această problemă şi nu una de moment", a subliniat Zinaida Grceanîi.

În cadrul şedinţei Comisiei interguvernamentale, Moldova şi Rusia au semnat mai multe acorduri în domeniul social şi cultural. "Aceste acorduri par a fi mai degrabă de importanţă secundară", comentează BBC. "Problemele cele mai stringente, cum ar fi embargoul impus de Rusia la vinurile moldoveneşti şi intenţia Moscovei de a majora preţul la gazele naturale livrate în Republica Moldova, par că vor rămâne nerezolvate încă cel puţin o lună", mai arată sursa citată.

Potrivit presei ruse, Andrei Fursenco a subliniat că într-o singură zi nu pot fi rezolvate toate problemele acumulate pe parcursul ultimilor trei ani şi, tocmai de aceea, a convenit cu vicepremierul Zinaida Grecianîi să se mai întâlnească încă o dată până la sfârşitul anului curent. // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.