Connect with us
"
"

Cultură

Cele mai de succes titluri recente, la a 5-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Chişinău

Publicat

pe

Cele mai mari succese recente ale cinematografiei din România, printre care „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, „Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie, sau „Arest”, de Andrei Cohn, vor putea fi văzute în premieră în Republica Moldova la Zilele Filmului Românesc de la Chişinău.

A 5-a ediţie a ZFR va avea loc între 10 şi 13 octombrie la Centrul Cultural „Odeon” şi continuă misiunea de a oferi publicului basarabean posibilitatea să descopere cele mai bune filme româneşti noi şi să stea de vorbă cu invitaţii speciali – actori şi regizori. Intrarea la proiecţii este liberă, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul va fi deschis cu proiecţia celui mai nou film al regizorului Corneliu Porumboiu, extrem de aşteptatul „La Gomera” (2019), care a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Cannes şi care este propunerea României pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2020. În rolul principal este celebrul actor Vlad Ivanov, care interpretează un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia.

Câştigător al Ursului de Aur şi al premiului de debut la Festivalul de la Berlin în 2018 şi nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, „Nu mă atinge-mă” („Touch Me Not”), de Adina Pintilie, îi are în centru pe Laura, Tomas şi Christian. Nevoia de contact uman şi teama de intimitate îi antrenează pe cei trei într-o aventură terapeutică de combatere a mecanismelor de autoapărare şi înfruntare a tabuurilor, în încercarea de a se bucura în sfârşit de libertate. Film nerecomandat minorilor.

Din selecţie face parte şi filmul „Monştri.” (2019), debutul în regie al lui Marius Olteanu, care a avut premiera mondială în secţiunea Forum a Festivalului de la Berlin din acest an şi care a urmat apoi un parcurs festivalier de succes în întreaga lume. „Monştri.” prezintă o zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu aflat într-un moment de criză. La proiecţie va fi prezent actorul Cristian Popa.

În premieră în Republica Moldova va fi proiectat şi cel mai nou film al regizorului Radu Muntean, „Alice T.” (2018), care are ca protagonistă o adolescentă cu o viaţă complicată din cauza problemelor de la şcoală şi a relaţiei cu mama adoptivă. Tânăra Andra Guţi, la primul rol în cinema, a fost aleasă anul trecut cea mai bună actriţă în competiţia prestigiosului Festival de la Locarno.

ZFR continuă şi în 2019 tradiţia de a organiza un focus dedicat unui important cineast. În acest an, Alexandru Papadopol, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi actori români, va fi omagiat prin proiectarea celor mai recente două filme în care are rolul principal: drama „Arest” (2019), în regia lui Andrei Cohn, şi comedia „Povestea unui pierde-vară” (2018), în regia lui Paul Negoescu.

Acţiunea din „Arest” este plasată în anii `80, când un arhitect (Alexandru Papadopol) este reţinut fără explicaţie şi trimis în arestul Miliţiei, unde este închis în aceeaşi celulă cu un deţinut de drept comun, folosit ca torţionar de către Securitate în schimbul unor favoruri. „Arest” a fost inclus în competiţia East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary şi a fost ales cel mai bun lungmetraj românesc din cadrul Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca. Regizorul Andrei Cohn va fi prezent la Chişinău pentru o discuţie cu publicul.

Festivalul se va încheia cu proiecţia filmului „Povestea unui pierde-vară”, cu participarea lui Alexandru Papadopol. Selectat anul trecut în competiţia Tallinn Black Nights Film Festival, lungmetrajul spune povestea unui profesor de matematică la Politehnica din Bucureşti a cărui viaţă este dată peste cap după ce partenera sa de viaţă, cu care are o relaţie deschisă, îi spune că este însărcinată.

În premieră, Zilele Filmului Românesc se vor extinde în acest an şi în alte oraşe din Republica Moldova: Cahul, Călăraşi şi Nisporeni. Selecţia filmelor şi programul proiecţiilor din cele trei localităţi vor fi anunţate în curând.

Zilele Filmului Românesc de la Chişinău sunt un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi Alternative Cinema din Republica Moldova și casa de producţie Rova Film din România.

Evenimentul  este finanţat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, Uniunea Cineaştilor din România (UCIN), Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Republica Moldova, Primăria Municipiului Chişinău.

Parteneri sponsori: Arhiva Naţională de Film (ANF) din România, DACIN SARA, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, Opa Greek Cafe, Moldova Film, Lucru Manual Moldova, Symbol Media, Idegraf, Salpan, Print Caro, Hero Pictures.

Parteneri media: TVR Moldova, Jurnal TV, Vocea Basarabiei, Radio Chişinău, Radio Plai, Radio Moldova Tineret, Ziarul de Gardă, Moldova.org, Cotidianul.md, Diez, Zugo, Locals.

Cultură

Despre cele mai importante filme ale anului 2019

Publicat

pe

PE SCURT

Ford v. Ferrari, Joker, Parasite, Marriage Story sunt filmele anului 2019. Dar ce se ascunde, de fapt, în spatele acestor filme? Cât de originale sunt ele și ce aduc nou? Ana-Maria Dumbrăveanu, studentă la Regie, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a analizat aceste filme pe blogul ei și îți spune ce impresii are, astfel încât vei putea vedea aceleași filme cu alți ochi.

PE LUNG

Hollywood demult nu mai e despre artă cinematografică, ci despre industrie. Totuși, an de an, oscarurile devin plăcerea vinovată a tuturor, a snobilor deopotrivă cu amatorii și cineaștii. În mare parte, se întâmplă, pentru că oricât de dezămăgitoare ar fi nominalizările, mașinăria lucrează la turații maxime. Ea promovează și scoate pe bandă rulantă pelicule care să atingă cortexul cerebral. 2019 a fost un an bun pentru film. Doar că „filosofia” academiei americane e mai mult pragmatică decât estetică sau profundă.

Astfel că filme ca Portrait of a Lady on Fire nu s-a învrednicit nici măcar cu o nominalizare. Matematica e simplă. În ultimul deceniu, Hollywood-ul a furnizat suficiente nominalizări pentru filmele LGBT. Dallas Buyers Club (2013), The Imitation Game (2014), The Danish Girl (2015), Carol (2015), Moonlight (2016)- marele câștigător (sic!), Call me by your name (2017), Greenbook (2018), Bohemian Rapsody (2018), The Favourite (2018) sunt doar câteva producții care au la bază o poveste homosexuală sau au grijă să plaseze personaje LGBT în backgroundul narațiunii.

Despre cum sunt distribuite nominalizările respective și cum crește posibilitatea de câștig a unui actor hetero ce portretizează un trans/homosexual, e alt subiect. Cert e că deceniul ce se încheie, a fost despre incluziunea acestei minorități. Filmele au spus povești frumoase, controversate și deseori bazate pe biografiile unor personalități-modele. Cred că scopul pentru deceniul următor ar fi incluziunea cineaștilor de culoare ca să nu mai fie atât de albe statuetele astea. Personal, sper că o să vină vreun deceniu și pentru promovarea egalității de gen. Să se vorbească și despre regizoare, producătoare și în general despre cele mai bune filme făcute de femei. Dar cred că vreau prea multe. În 92 de ani, 5 nominalizări și un premiu pentru o regizoare e suficient!

Imagine similară
Cu toate astea, textul respectiv nu se vrea o critică în adresa politicilor de premiere. Dimpotrivă, cred că ar trebui să învățăm cum să scoatem profit din filme și să nu mai percepem cinematografia ca pe un lux excentric. Dar până atunci mai sunt câțiva ani lumină. Revenind la 2020 și la ce filme a lăsat în urmă 2019, mai jos puteți vedea părerea subsemnatei despre cele mai importante filme ale anului.

Ford v Ferrari

Satisfăcător. Nimic spectaculos. Se pliază perfect pe standardele ce trebuiesc promovate: dedicație totală, perfecționism, curaj, dragoste, prietenie, greșeli umane și regrete supraumane. Filmele biografice sunt un must pentru academie. În primul rând, viața bate filmul și imaginația scenariștilor. În al doilea rând, oamenii trebuie să fie inspirați. Una dintre minciunile capitalismului e că oricine poate reuși dacă e pasionat și muncește mult. Cum să demonstrezi asta? Povestești (nițel modificat) viețile oamenilor care au schimbat omenirea. De vreo 20 de ani Hollywood-ul are grijă să ne spună cât mai multe adevăruri cu ajutorul biografiilor, unele mai reușite altele mai puțin. Ford v Ferrari e un film imaculat în aspect tehnic, dar nu aduce nimic revelator. E încă un pui scos din incubatorul de cercetări biografice.

The Irishman

De mică am o slăbiciune pentru filmele cu gangsteri. Coppola, Leone și Scorsese m-au corupt. Irlandezul e drăguț, pentru că încearcă să fie un ultim omagiu al cinemaului de gen. Odată cu Pacino, DeNiro și Pesci apune pleiada actorilor care și-au jucat cel mai bine originile. Oricine va încerca să recreeze atmosfera din Cosa Nostra, va sfârși lamentabil prin a repeta ce a fost spus deja. Nici o altă generație de actori italieni nu ar mai putea reproduce acea epocă, pentru că ei nu au trăit-o. Scorsese știe cel mai bine retorica asta. Din acest motiv, nu l-o prea durut câți ani au vechii lui tovarăși de platou. S-o jucat cu de-agingul și o tras un scenariu care să-i scuze „moftul”. Cârcotașii au zis că arată penibil. Probabil, dar nu cred că pe bătrâneii ăștia îi interesează aspectul estetic și biologic. A avut Netflixul grijă să vedem filmul pe ecrane suficient de mici ca să nu ne deranjeze prea tare.
Imagini pentru the irishman gif

Jojo Rabbit

Un Moonrise Kingdom mai puțin simteric, dar la fel de funny și estetic. Școala americană de film ne învață că nu e bine să furi, dar e foarte apreciat să te inspiri. Unde e granița dintre cele două acțiuni, e greu de spus. Cert e că Taika Waititi împrumută stilul și estetica lui Anderson. El aplică o paletă de culori vii peste ruinele orașelor din 1945. Totul pentru a ne reaminti ororile războiului, crimele comise de naziști împotriva evreilor, dar și exploatarea copiilor în Hitlerjugend (un fapt istoric oarecum neglijat de cinema). Originalitatea și degajarea cu care ni se expune povestea, îi dă suficient credit. Uneori, ajungi să compătimești jucăria aia de băiat. Ar fi un film perfect pentru o seară în familie și o introducere nepretențioasă a „tineretului milenal” în istoria contemporană. E catchy, cum e melodia lui David Bowie în germană și cum e citatul de la final care ne îndeamnă să continuăm orice s-ar întâmpla.

Little Women

Am mai vorbit despre lipsa de orginalitate? Probabil că da, dar cred că e culmea să ecranizezi o poveste ce a fost spusă de cel puțin 4 ori până la tine. Louisa May Alcott are și alte povestiri care pot inspira și dacă opera ei devine la un moment dat o sursă epuizabilă, surorile Brontë mai au câteva romane ce se prăfuiesc prin sertarele scenariștilor amorțiți. Revenind la filmul care are ambiții de oscar… Greta Gerwig nu reușește să mă impresioneze. Este o istorie lungă, previzibilă spusă de personaje răsuflate, deși sunt interpretate de actori tineri. Cred că mutrița lui Timothée Chalamet e prea exploatată. E un actor în formare, căruia i-ar trebui ceva timp pentru a-și depăși situația de a se juca pe sine, băiatul cuminte, de porțelan (excepție fiind doar rolul din Beautiful Boy). Dacă tot s-a vrut o femeie în lista de nominalizări, Céline Sciamma ar fi fost o variantă mai bună, dar cine sunt eu să judec…
Imagine similară

Joker

Încă o durere de cap. Joker este cu certitudine fenomenul anului. Actualitatea subiectului îmbinată cu cinemaul lui Todd Philips ce se vrea a fi „de autor”, au reprezentat o bază suficientă pentru reacții efervescente din partea majorității. E frustrantă realitatea în care consumăm violență psihologică cu aceeași ardoare cu care vrem să vedem sânge în thrilleruri și horroruri. O fi pentru că ne identificăm cu personajul sau vrem să empatizăm cu cei mai nefericiți decât noi? Cred că e rămâne o întrebare deschisă specialiștilor tot mai căutați de oamenii care în aparență nu duc lipsuri, dar tot depresivi rămân. Cât despre Jokerul lui Phoenix, e bun, dar Joaquin a avut roluri și mai bune. Pentru mine, Joker e unic.

Parasite

Iată o revelație. Toți care au văzut filmul ăsta au rămas impresionați și pe bună dreptate. Nu-i lipsește nimic. Are poveste (imprevizibilă), are mesaj (codificat suficient de elegant pentru a fi înțeles doar după ce încordezi un pic encefalul), are actori (proaspeți și talentați), are estetică (un decupaj simplu și inteligent), are suspans (Hitchcock ar fi mândru), are comedie (condimentată de un sarcasm neîndurător cu oricine implicat în poveste, inclusiv cu spectatorul), are coloană sonoră (de aceea care nu-ți iese pe urechi, pentru că e prea evidentă și nici de aia căreia îi lipsește ceva) și în final are acel ceva ce lipsește cinemaului american: originalitate! Mulțumim, tovarășe Bong Joon Ho, pentru acest film cult.
Imagine similară

1917

Cel mai bun film al anului 2019, cel puțin așa va anunța academia care și de data asta va copia un pic globurile. Filmul ăsta e perfect pentru premiu. E foarte bun și totuși nu e genial. E un ghiveci de mainstream și abordare ce se vrea artistică. Ideea de a prezenta acțiunea într-o singură secvență se pliază ireproșabil cu povestea în sine. Funia lui Hitchcock capătă sens și maestrul suspansului s-ar recunoaște depășit de discipol. Mișcarea elaborată a aparatului te duce direct în tranșee, devenind implicit soldatul trimis în misiune. Totodată, planul secvență nu anulează un decupaj regizoral meticulos care să asigure o varietate suficientă de încadraturi cât să observi tot ce vrea regizorul să observi: cadavre în stare de putrefacție, tranșee abandonate, groaza surprinsă în gros-planuri semi-iluminate… Scenariul profesionist oferă suficiente întorsături de situație cât să nu te plictisești în „odiseea” din tranșee și e un exemplu de poveste expusă de acțiune și imagine, mai puțin de replică (un procedeu uitat de filmele americane). Iar în spatele narațiunii stă mesajul multistratificat, pentru fiecare cât poate înțelege. E un film despre umanitate, instinctul de a supraviețui, relația omului cu natura și o viziune a lumii de dincolo (trezirea soldatului Schofield în bezna iluminată de flăcările unei biserici arzânde e o alegorie perfectă a ceea ce ar putea să fie după…) Până aici e o lucrare cinematografică indiscutabilă, dar 1917 are pretenții la un premiu mainstream și a avut grijă să livreze contextul potrivit. Pe alocuri, urmărirea soldaților se transformă absolut intenționat într-o reproducere Call of Duty, întărită de o coloană sonoră redundantă. Mi-aș fi dorit mai puțină muzică, pentru că atmosfera e suficient de încordată și fără acorduri clișeice. Totodată, hiper-supra-extra eroizarea soldatului nu-i acordă mai mult credit. Dimpotrivă, săritul în cascade și acrobațiile printre gloanțele trase de toți soldații nemți, îi știrbesc din autenticitate.

Hollywood-ul are nevoie de supereroi, dar spectatorii au nevoie de oameni cu care să empatizeze. Poate ar fi mai bine să se renunțe la excesele astea de nemurire… Cine a rămas nemulțumit de superficialitatea cu care a fost abordată tema războiului, ar trebui să înțeleagă că 1917 nu se vrea un Apocalypse Now (deși regizorul s-a inspirat de acolo), nici un Full Metal Jacket. 1917 e un film-spectacol, construit pe tensiunea resimțită de soldații din tranșee. E inutil să critici mainstreamul de la Hollywood, pentru că el nu are scopul de a livra un produs artistic. Hollywood-ul e despre industrie și bani. Și funcționează. Oricât de mult l-am critica, totuna rămânem un public fidel. Și nu e o crimă, e perfect logic. Nu e totul despre profunzime și artă până în măduva creatorului neînțeles. Uneori, vrei să degradezi, relaxandu-te cu o poveste previzibilă, estetică și profesionistă. Nu ne rămâne decât să recunoaștem și să nu cerem ceea ce oricum nu ni se va da. Culmea e că filmul cu adevărat artistic se prăfuiește prin trecutul glorios sau e pierdut printre nominalizările vreunui festival provincial. Noi însă nu căutăm acolo, pentru că suntem prea snobi și consumăm ceea ce se vinde mai bine, după care spunem că nu ne place.

P.S: 1917 e un film de văzut în sala de cinema, unde ecranul mare și sunetul profesionist facilitează transferul spectatorului în atmosfera războiului. Astfel, Netflixului i se amintește că nu e totul despre ecranele smart privite în pat. Cinemaul veritabil se simte pe un ecran mare și nimeni nu poate (încă) anula asta.

Once Upon a Time … in Hollywood

Cui nu-i place Tarantino? Nu doar filmul său ci el însuși a devenit un cult. Problema e că un regizor genial își ridică ștacheta așteptărilor. Inevitabil, vei dori să vezi un produs mai bun decât ultimul său film. Nu e mereu așa. A fost odată… nu e un film rău, dar nici la fel de genial ca Pulp Fiction nu e. E un produs neobișnuit de cuminte pentru un excentric ca domnul în cauză. Dar și nonconformiștii devin melancolici câteodată… E o poveste frumoasă, cursivă, elaborată … „cărturară”, așa cum ne-o obișnuit Quentin. Referințele la filmele epocii de aur, reproducerea stilizată a timpurilor și reinterpretarea istoriei sunt dobândite cu profesionalism și eleganță. Metafilmul curge lin spre pupilele spectatorilor și din când în când le schițează și câte un zâmbet. Hilarul, ironia, spectacolul stau foarte bine. Totul e frumos, mai puțin duetul Pitt-DiCaprio… el nu convinge. Nu pentru că actorii n-ar fi talentați, dar carisma și harul nu sunt suficiente. Personajele lor nu sunt complexe, sunt aproape plate și asta alterează și povestea, care devine liniștită ca un apus al epocii de altă dată.

Marriage Story

Viața adulților e complicată, pentru că și-o complică ei. Orgoliile cresc, ipocrizia înflorește și frustrările se înmulțesc. Cam despre asta e Marriage Story. Paradoxul e că filmul ăsta e cam tot așa. Te lasă rece. Nici un personaj nu te face să empatizezi cu situația lui, nici o imagine nu iese din tiparul „apartamentului fad”, iar povestea e mai plată decât creierul unor politicieni de la noi. Cineva a zis că e un remake după Kramer vs Kramer. Ar fi fost bine să fie. Ăla e un film care are mesaj. După aproape 140 de minute înțelegi că adulții îs niște oameni ignoranți și superficiali, care nu-și pot lega șireturile și nici nu-și pot argumenta bine deciziile, însă decid să facă un copil și pretind că îl pot crește. Dacă s-a dorit o oglindire a problemelor din familia contemporană, păi o reușit să convingă milenali de-al de mine că e mai bine să fii singur decât cu cineva (indiferent de cât de compatibili sunteți). Problema e că milenalii știau asta și fără Marriage Story.
Unica picătură de culoare e Laura Dern și replica asta:

Nora Fanshaw: People don’t accept mothers who drink too much wine and yell at their child and call him an asshole. I get it. I do it too. We can accept an imperfect dad. Let’s face it, the idea of a good father was only invented like 30 years ago. Before that, fathers were expected to be silent and absent and unreliable and selfish, and can all say we want them to be different. But on some basic level, we accept them. We love them for their fallibilities, but people absolutely don’t accept those same failings in mothers. We don’t accept it structurally and we don’t accept it spiritually. Because the basis of our Judeo-Christian whatever is Mary, Mother of Jesus, and she’s perfect. She’s a virgin who gives birth, unwaveringly supports her child and holds his dead body when he’s gone. And the dad isn’t there. He didn’t even do the fucking. God is in heaven. God is the father and God didn’t show up. So, you have to be perfect, and Charlie can be a fuck up and it doesn’t matter. You will always be held to a different, higher standard. And it’s fucked up, but that’s the way it is.

Imagine similară

Și dacă ai rezistat până aici… iată și prezicerile mele pentru noaptea de 10 februarie:

Cel mai bun film: 1917
Cea mai bună imagine: 1917 (deși ar fi frumos să fie The Lighthouse)
Cea mai bună regie: Martin Scorsese (The Irishman)
Cele mai bune costume: Jojo Rabbit
Cel mai bun montaj: Ford v Ferrari
Cel mai bun film străin: Parasite
Cea mai bună scenografie:1917
Cel mai bun scenariu adaptat: The Two Popes
Cel mai bun scenariu original: Once Upon a Time in Hollywood
Cel mai bun actor în rol principal: Joaquin Phoenix (Joker)
Cea mai bună actriță în rol principal: Cynthia Erivo (Harriet)
Cel mai bun actor în rol secundar: Joe Pesci (The Irishman)
Cea mai bună actriță în rol secundar: Laura Dern (Marriage Story)

Articol semnat de Ana-Maria Dumbrăveanu pe blogul ei despre filme Filmar.

Citește mai departe

Cultură

13 lucruri despre Mihai Eminescu pe care nu le învățăm la școală

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Îl ştim drept „Luceafărul poeziei româneşti”, un artist de neegalat, însă câți dintre noi știu cum era, de fapt, Mihai Eminescu – poetul istovit de boală, sărăcie, îmbrăcat în haine roase și măcinat de frici?

Pe lângă creațiile sale, am răscolit prin amintirile relatate de scriitorii care l-au cunoscut și am încercat să aflăm lucruri curioase și puțin cunoscute despre poetul român Mihai Eminescu. 

PE LUNG

1. Nu-i plăcea școala

Era un tânăr timid, curios, îndrăgostit de literatură, dar nu și de școală. Deși era un băiat talentat și deștept, Mihai nu suporta disciplina prea aspră de la școală, motiv pentru care primea note mici, pentru care era certat de către părinți. Tatăl lui era cel care se opunea pasiunii feciorului său de a scrie poezii sau de a urca pe scenă. Dat fiind faptul că era o fire nestatornică, încă din adolescență, Mihai Eminescu pleca și câte o săptămâna de acasă, iar într-un an a renunțat la studii pentru a participa la un turneu cu o trupă de teatru.

2. Cunoștea cel puțin 8 limbi străine

Mihai Eminescu adora istoria, literatura și cunoștea mai multe limbi străine: latină, italiană, spaniolă, franceză, sârbă, greacă, albaneză, turcească. Dacă-l interesa vreun subiect, nu se putea dezlipi de acesta. Citea zile întregi și-l studia.

3. Nu a fost un profesor iubit

Timp de un an (1874-1875) a fost profesor de germană la Institutul Academic din Iași, însă, deși era un profesor corect, dar foarte strict și exigent, studenții au făcut grevă, cerând înlăturarea lui.

4. Eminescu adora să joace fotbal și să înoate

5. Era un naționalist înrăit și saluta oamenii cu „Trăiască nația!”

6. Era un adevărat cuceritor

Știa cum să le vorbească femeilor,  în funcție de rangul lor. Era bântuit de pasiuni violente pentru femeile pe care le zărea în treacăt. Cu toate acestea, nu vorbea niciodată despre femeile cu care avea relații. Disprețuia bărbații care alergau după fuste și care își istoriseau mândri poveștile amoroase.

7. A fost de toate

George Călinescu îl descrie în cartea saViaţa lui Mihai Eminescu ca fiind un hoinar în lume, dar oriunde s-ar fi aflat, nu a ezitat să scrie, să compună, să se documenteze. El a fost actor, bibliotecar, a fost hamal în port, grăjdar la hotel, jurnalist.

8. Iubea țigările și cafeaua

Mihai Eminescu era un fumător înrăit. Toți banii pe care îi câștiga, îi cheltuia pentru cărți, țigări și cafea. „Pe dată ce-i soseau banii, își cumpăra cafea râșnită și spirt denaturat și, suspendând relațiile și discuțiile, se închidea în odaia sa. Cafeaua cu caimac pe care o fierbea Eminescu la mașina de spirt, și pentru care renunța chiar la mâncare, era pentru el și un aliment subtil, sugerând calitatea ascetică a existenței sale, și o aromă stupefiantă, dând ușoara iluzie a Orientului. Când cafeaua se termina, poetul revenea la realitate și în societate, unde continua discuțiile începute cu mult timp în urmă și le relua din locul unde acestea au fost întrerupte”, scrie se George Călinescu. 

9. Îi plăcea să cânte când nu-l aude nimeni

Îi plăcea să citească cu voce tare poeziile și pasajele care i se păreau nemaipomenit de frumoase. Era atât de absorbit de aceste texte, încât lovea cu pumnii în masă, pășea zgomotos. În momentele în care se scufunda adânc în idei și creație, uita să mănânce, uita de oamenii din jur. În timp ce medita se plimba prin odaie, fredonând vreun cântec. El le spunea prietenilor: „Să știți, când sunt melodii vesele, gândesc poezie, iar dacă sunt marșuri, gândesc istorie”.

10. Nu era foarte îngrijit

Intra în lumea literaturii, se adâncea atât de mult în ea că nu observa cum timpul trece, barba îi creștea, hainele deveneau slinoase și în cameră era haos. Când deja îi era imposibil să creeze în astfel de haos, decidea să-și schimbe locuința, să-și cumpere haine și așternuturi noi și să se radă, povestea Ioan Slavici, prietenul lui Eminescu, în cartea „Amintiri”.

Eminescu era de părere că „fiecare  lucru trebuie să vină la timpul lui, să corespundă unei necesități firești”. A dormit pe paie, în odăi mici și modeste, cu pereții jerpeliți, mobilă stricată și bordeie. Avea un costum de iarnă și unul de vară, pe care le purta până nu  se transformau în zdrențe. Însă, dacă se prezenta la un eveniment festiv, acesta se îmbrăca conform cerințelor. Iarna purta un palton închis și o căciulă de astrahan (căciulă din piele de miel), iar mâinile și le vâra în căptușeala mânecilor din lipsă de mănuși, descrie Călinescu.

11. Era singuratic

Potrivit lui, tânărul poet era om al singurătății: îi plăcea să stea singur acasă, iar la petreceri stătea deoparte, interacționând rar cu oamenii. „El era tot mai mult singur. Un fel de om rătăcit printre ceilalți”, povestea Slavici. Potrivit descrierii lui Ioan Slavici, Eminescu era „un om de o veselie copilăroasă, care râdea din toată inima, încât ochii tuturor se îndreptau asupra lui. În clipa următoare se încrunta, se strâmba or își îndrepta capul cu dispreț. Cea mai mică contrazicere îl irita, muzica de cele mai multe ori îl supăra, șuieratul îl făcea să se cutremure, iar orice scârțâietură îl scotea din sărite”.

13. Suferea de tulburare bipolară

Mihai Eminescu suferea de tulburare bipolară, numită atunci tulburare maniaco-depresivă. Persoana afectată de această tulburare poate avea perioade în care este extrem de trist sau fără energie (denumite episoade depresive) și perioade în care este inadecvat de energizat, vesel, euforic  sau nervos (denumite episoade maniacale). Persoana se simte ca „băgat în priză”, are o încredere exagerată în sine, vorbește întruna, sare de la o idee la alta, nu se poate concentra, face exagerat de multe planuri, multe nerealiste, devine impulsiv, cheltuitor sau exagerat de activ. Pe lângă aceste episoade, persoana poate avea și perioade de depresie, în care cel puțin 2 săptămâni, este foarte trist sau fără chef de viață, nu se poate odihni, nu are energie, are numai gânduri triste, pesimiste, îngrijorătoare, sentimente exagerate de vinovăție. Această afecțiune psihică este foarte des întâlnită (la cel puțin 4,5% din oamenii de pe întreaga planetă). 

Intra prin cafenele doar fiind ademenit de mirosul îmbietor de cafea turcească și pentru a frunzări ziarele străine. Poetul era măcinat din interior de tulburarea sa psihologică. Dar de multe ori pierdea noțiunea timpului absorbit de citit sau scris și ajungea să nu doarmă nopți în șir, deși convingerea sa era că „cea mai plăcută parte a vieții e cea petrecută în somn, când ești fără ca să fii și fără să simți dureri”. El a fost internat de mai multe ori la spitalul de psihiatrie. Mai mulți prieteni de ai lui spuneau că înainte de o nouă internare la spital, Eminescu le-a spus că ar vrea să se călugărească. Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineața, poetul se stinge în Sanatoriul de Boli Mintale, de pe strada Plantelor din București. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în neființă, a vrut doar un pahar cu lapte și sprijin moral. „Sunt năruit”, i-a șoptit Eminescu medicului de gardă care i-a adus paharul cu lapte. La scurt timp, Mihai Eminescu a decedat.

Citește mai departe

Cultură

10 cele mai bune filme din 2019

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Decembrie este o lună în care se întocmesc bilanțuri și topuri pentru anul ce se termină, reflectând asupra a ceea ce am trăit. În cinematografie, desigur,  punctul central este gala premiilor Oscar, dar pentru că mai este timp până la următoare ediție a evenimentului care va celebra cele mai bune filme, site-urile specializate întocmesc propriile top-uri ale celor mai bune pelicule din anul curent. Bfi.org.uk, specializat în domeniul cinematografiei, a întocmit un top „best films”, în baza unui sondaj la care au participat 100 de cinefili.

Astfel, într-un an în care viitorul cinematografiei pare mai plin ca niciodată, sondajul a produs o listă de 10  motive excepționale pentru vizionarea de filme. Remarcăm doar că în aceste poziții se regăsesc pelicule a trei mari regizori Martin Scorsese, Quentin Tarantino și Pedro Almodóvar.

PE LUNG

1. The Souvenir

Joanna Hogg, UK

Melodrama delicată și rafinată a Joannei Hogg, setată în anii 1980, ne  spune povestea studenției unei tinere. Julia urmează școala de film și vrea să facă un film despre un băiat, mama sa și viața lor în orașul Sunderland. Locuiește într-un apartament cu un alt student și prietena lui. Îl întâlnește pe Anthony, un bărbat de la Ministerul de Externe care se mută cu ea după ce colega ei de cameră se mută. Într-o zi îi lasă o carte poștală cu o poză cu fetița din „Suvenirul”. Mai târziu o duce în galeria în care este atârnat tabloul. Julie spune că fata arată tristă, în timp ce Anthony spune că pare hotărâtă… În rolurile principale Honor Swinton Byrne, Tom Burke și Tilda Swinton.

2.  Parasite

Bong Joon-ho, South Korea

Este o comedie furtunoasă despre o familie. Eroii principali intenționează să devină angajați ai unei familii mult mai bogate, pozând ca persoane cu înaltă calificare. Kim Ki-taek, soția sa, Chung-sook, fiul Ki-Woo și fiica Ki-jeong locuiesc într-un mic apartament de la demisol, au salarii mici și se străduiesc să supraviețuiască. Totul până într-o bună zi… Regizorul Bong Joon Ho a scris și scenariu filmului în comun cu Han Jin-won. Vedetele filmului sunt Song Kang-ho, Lee Sun-kyun, Cho Yo-jeong, Choi Wu-shik și Park So-dam.

The Irishman

Martin Scorsese, USA

Filmul The Irishman de Martin Scorsese îi reunește pe Robert De Niro, Al Pacino și Joe Pesci. Este o saga epică despre crima organizată din America de după cel de-al Doilea Război Mondial, privită prin ochii veteranului de război Frank Sheeran, escroc și asasin plătit care a lucrat pentru unele dintre cele mai cunoscute personaje ale secolului XX. O poveste care se întinde pe parcursul a câteva decenii, filmul urmărește unul dintre cele mai mari mistere nerezolvate din istoria americană; dispariția legendarului șef de sindicat Jimmy Hoffa.

Once Upon a Time… in Hollywood

Quentin Tarantino, USA

Este un film scris și regizat de Quentin Tarantino, care îi include în distribuție pe actori ca Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Margot Robbie. Cu o durată anunţată de două ore şi 45 de minute, prezintă Los Angelesul din 1969 prin intermediul poveştii de viaţă a unui star de televiziune şi a dublurii sale.

Cei doi sunt în încercarea de a se adapta în industria cinematografică care se află în  schimbare și arată „numeroase povești într-un basm modern dedicat ultimelor momente din Epoca de Aur a Hollywoodului”.

Portrait of a Lady on Fire

Céline Sciamma, France

Filmul ne arată relația dintre pictorița Marianne (Noémie Merlant) și  o tânără Héloïse (Adèle Haenel), a cărui portret urma să-l facă. Pelicula a câștigat Queer Palm la Cannes, devenind primul film regizat de o femeie care a câștigat acest premiu. Arată „libertatea” femeilor din 1770.

Pain and Glory

Pedro Almodóvar, Spain

Pain and Glory vorbeşte despre o serie de reîntâlniri ale regizorului Salvador Mallo (Antonio Banderas) cu persoane care i-au marcat viața. Unele reîntâlniri ale regizorului, a cărui sănătate este precară, au loc în realitate, altele doar în rememorările sale: copilăria petrecută în anii ’60. Filmul ține la fel de mult despre politica spaniolă, cât despre viața și munca eroului.

Atlantics

Mati Diop, France, Senegal

Într-o suburbie din Dakar, aflată de-a lungul coastei Atlanticului, este pe cale să fie inaugurat oficial un turn futurist.  Lucrătorii din construcții nu au mai fost plătiți de luni întregi. Într-o noapte, ei decid să plece din țară pe mare, în căutarea unui viitor mai luminos. Printre ei se numără Souleiman, iubitul Adei. Cu toate acestea, Ada este logodită cu un alt bărbat – bogatul Omar.

Bait

Mark Jenkin, UK

Martin Ward (Rowe) este un pescar într-un sat pitoresc Cornish. El încearcă să supraviețuiască fără barcă, în timp ce fratele său Steven (King) folosește vasul tatălui lor pentru a oferi excursii de croazieră pentru turiștii care vizitează. Între timp, apar tensiuni între Martin și familia Leigh, care  a cumpărat căsuța de vacanță „Skipper’s Cottage” de la Martin și Steven .

Us

Jordan Peele, USA

Us este un film american de groază din 2019, scris și regizat de Jordan Peele, în care joacă Lupita Nyong’o, Winston Duke, Shahadi Wright Joseph. Filmul o arată pe Adelaide Wilson (Nyong’o) și familia sa, care sunt atacați de un grup de persoane, care sunt dublurile lor.  În 1986, tânăra Adelaide pleacă în vacanță cu părinții ei la Santa Cruz. Pe plajă, se rătăcește și intră într-o casă, unde își vede dublura în sala cu oglinzi. După mulți ani,  Adelaida merge cu familia – soțul Gabe Wilson și copiii lor, Zora și Jason – la casa lor de pe lacul din Santa Cruz. Pe plajă, Jason vede un bărbat cu brațele întinse, cu sângele picurând dintr-o mână.

Vitalina Varela

Pedro Costa, Portugal

O femeie din Capul Verde își urmează drumul prin Lisabona, pe urmele soțului decedat, descoperindu-i viața secretă. Acum treizeci de ani, Vitalina Varela și-a început viața căsătorită în Capul Verde, stabilindu-se în sfârșit în casa pe care a construit-o, cărămidă cu cărămidă, împreună cu soțul ei. Bărbatul, la fel ca mulți, a părăsit mai târziu Africa pentru perspective mai bune în străinătate, dar a jurat că, de îndată ce va fi stabilit în Portugalia, va trimite după ea. Nu a făcut-o niciodată. Acum, 30 de ani mai târziu, Varela și-a cumpărat în cele din urmă un bilet de avion la Lisabona – nu pentru a-și certa soțul, ci pentru a-l îngropa.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

EconomieO zi în urmă

Cât costă produsele ecologice de igienă pentru o lună

PE SCURT După ce Parlamentul a votat în lectura a doua modificările de lege potrivit cărora se vor aplica amenzi...

Cultură2 zile în urmă

Ce faci în weekend? Învață să crești plante, discută despre prieteniile online sau mergi la un concert pe întuneric

PE SCURT În acest weekend îți propun să mergi la o întâlnire la Primăria Chișinău unde îți vei putea exprima...

Ecologie3 zile în urmă

Cum poți transforma plasticul într-o avere

PE SCURT Avem o problemă cu plasticul. Zilnic producem tone de deșeuri din care reciclăm doar 10%, iar restul ajunge...

Partidul Democrat din Moldova3 zile în urmă

Candu’s 5. De ce a plecat fostul speaker din PDM și ce planuri au cei 6 ex-democrați

PE SCURT Andrian Candu, urmat de Sergiu Sîrbu, Grigore Repeșciuc, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur și Corneliu Padnevici, a părăsit partidul...

Social4 zile în urmă

Satul moldovenesc unde oamenii s-au unit împotriva violenței

PE SCURT Fiecare sat și oraș trebuie să aibă un plan de acțiuni concrete prin care să prevină violența în...

Cultură4 zile în urmă

Gogol, scriitorul care a trăit 43 de ani cu frica de propriii demonii

PE SCURT Nicolai Gogol a fost scriitorul care a revoluționat literatura rusă prin operele sale. A relatat perfect realitățile dure...

Cultură4 zile în urmă

Ce șansă a ratat R. Moldova și de ce suntem un popor vegetal. Povestește Ana Blandiana

PE SCURT Renumita scriitoare Ana Blandiana s-a aflat timp de câteva zile în Republica Moldova, unde a participat la dezbateri...

Advertisement

Politică

PoliticăO săptămână în urmă

O zi reușită pentru Blocul ACUM în Parlament. Cum a decurs ședința de astăzi

PE SCURT Deputații Blocului ACUM au depus astăzi în plenul Parlamentului o moțiune simplă împotriva ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi....

PoliticăO săptămână în urmă

Ministru suedez la Chișinău: Vrem să vedem oameni concreți puși după gratii pentru frauda bancară

PE SCURT Suedia este pregătită să ofere asistență inițiativelor de reformă din Republica Moldova și va urmări îndeaproape progresul acestora,...

Politică2 săptămâni în urmă

Cât au costat 14 deputați ex-comuniști și cine l-a denunțat la CNA pe Sergiu Sîrbu. Povestește Voronin

PE SCURT Președintele Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin susține că cei 14 deputați care au plecat în decembrie 2015 din PCRM,...

Istorie2 săptămâni în urmă

BBC la Ziua Independenței în Transnistria: Sărbătoarea unei națiuni care nu există

PE SCURT „Emoția lor colectivă a fost aproape palpabilă în această zi surprinzător de caldă din septembrie. Sărbătorirea Zilei Independenței...

Politică2 săptămâni în urmă

După zece ani pauză, militarii noștri vor defila pe Piața Roșie la 9 mai. Și alte decizii ale Guvernului RM de azi

PE SCURT Pacienții asigurați vor avea acces la un număr mai mare de servicii medicale, iar directorii instituțiilor medico-sanitare publice...

Politică2 săptămâni în urmă

Plahotniuc nu are nevoie de viză în SUA pentru că deja este acolo. Ce mai spune Andrian Candu despre PDM

PE SCURT Fostul lider al PDM Vlad Plahotniuc se află acum în SUA, chiar dacă a fost desemnat public de...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce riscă fostul șef al SIS pentru expulzarea ilegală a profesorilor turci

PE SCURT Fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, va sta pe banca acuzaților pentru abuz...

Advertisement

Opinii

februarie 2020
L Ma Mi J V S D
« ian.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829