Cel mai mare teritoriu al Selenei aparţine europenilor, a comunicat agenţie Reuters.
În comunicatul agenţiei se menţionează că cei mai activi "cumpărători" ai terenurilor selenare sunt locuitorii Germaniei. Ei sunt urmaţi de suedezi, englezi şi polonezi.
În timpul apropiat însă această statistică ar putea să se modifice, după cum se schimbă, spre exemplu, preţurile la teritoriile Selenei.
Potrivit ultimelor date, preţurile pentru terenurile de pe Lună s-au majorat de la începutul anului curent cu 40 la sută. Totuşi, acest ritm sporit nu poate fi numit stabil – spre exemplu, în prioada anilor 1997-2001 preţurile la terenurile de pe Lună au sporit mult, dar în 2002-2003 experţii au înregistrat o reducere a ofertei la această marfă "nepămîntească", iar din 2005 din nou s-a început "agiotajul selen".
La începutul anului 2007 din nou s-au redus preţurile la terenurile selenare – şi au constituit în medie 16 dolari pentru un acru – cu alte cuvinte, ceva mai mult de şase dolari pentru un hectar.
Unii analişti americani leagă această creştere a preţurilor la sectoarele de teren selenar de criza ipotecară din SUA, totodată avertizîndu-i pe potenţialii cumpărători despre la concluziile anticipate: "Desigur, această supoziţie nu este o prognoză!". // Flux
