Ce s-a întâmplat pe drumurile naționale în ultimele 24 de ore

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 13 situații de deblocare și tractare a mijloacelor de transport pe traseele și drumurile din țară.

Ieri, 26 ianuarie, la ora 15.00, a fost sistată temporar circulația pe traseul R-29, tronsonul dintre satele Constantinovca-Zolotievca-Troița Nouă, unde din cauza poleiului și ghețușului traseul era dificil. De intervenția salvatorilor a fost nevoie în localitatea Cocieri, raionul Dubăsari, unde din cauza accesului dificil spre un pacient cu fractură, ambulanța nu reușea să ajungă. Pompierii IGSU au ajutat serviciul medical pentru ca aceștia să poată transporta pacientul în siguranță la spital. Intervenții similare au avut loc la Căușeni dar și Bălți.

Conform informației Administrației de Stat a Drumurilor, la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant pe partea carosabilă, sunt implicate 421 de unități de tehnică cu 801 muncitori, fiind împrăștiate circa 2364 tone de material antiderapant.

În acest moment, toate drumurile sunt practicabile și se circulă în condiții de iarnă, iar toate sectoarele periculoase sunt monitorizate în permanență de către administratorii drumurilor și după necesitate se intervine.

Potrivit IGSU pentru lichidarea consecințelor situațiilor de risc, pe parcursul ultimelor 24 de ore au activat peste 160 de salvatori cu 41 de autospeciale de intervenție.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.