Guvernul a publicat Acordul de Asociere în limba română/ DOCUMENT Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost tradus în limba română și publicat pe site-ul Executivului, anunță un comunicat al Guvernului în această dimineață.
Semnarea Acordului de Asociere cu Moldova în 2014, prioritate pentru UE Semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova este una dintre prioritățile Uniunii Europene (UE) în relația cu țările Parteneriatului Estic. O declarație în acest sens a fost făcută de Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Comisarului UE pentru Extindere și Politică de Vecinătate, Štefan Füle.
Leancă, Gherman și Recean vor merge într-o vizită oficială în Regatul Țărilor de Jos Prim-ministrul Iurie Leancă pleacă într-o vizită oficială în Regatul Țărilor de Jos. Acesta va fi însoțit de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman și ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean.
Tiraspolul, deranjat de declarațiile Președinției elvețiene a OSCE oferite pentru Moldova.ORG Administrația de la Tiraspol a comentat declarațiile Sonjiei Isella, purtătorul de cuvânt al Departamentului Federal pentru Afaceri Externe al Elveției, țară care deține președinția OSCE, privind soluționarea conflictului transnistrean, oferite pentru Moldova.ORG.
De ce autorităţile RM nu au grijă de compatrioţii de peste hotare sau o lecţie a Rusiei/OPINIE FR este un bun exemplu privind grija faţă de compatrioţii de peste hotare, pe care ar fi bine ca autorităţile RM să-l urmeze. Ajutorarea compatrioţilor de peste hotare este o chestiune de onoare a unei ţări.
Diacov: Declarațiile lui Băsescu și inițiativele ilegale ale găgăuzilor sunt la fel îngrijorătoare Diacov a menționat că ce se va întâmpla în Republica Moldova depinde de Republica Moldova. Avem „prieteni”, din păcate, din toate direcţiile. Noi, de mai mulţi ani de zile, auzim mesaje care ne îngrijorează şi care nu prea corespund cu strategia Republicii Moldova din diferite părţi – şi de la Bucureşti, şi de la Moscova, a adăugat Diacov.
Ridicarea vizelor pentru moldoveni, discutată astăzi la Bruxelles/ DOCUMENT Declarații optimiste au fost făcute astăzi la Bruxelles în cadrul prezentării raportului privind libera circulație fără vize de către raportorul Tanja Fajon și Marian Marinescu.
Presa germană: România, poartă de intrare în UE pentru cetăţenii din Republica Moldova Die Welt constată că Bucureştiul a acordat cetăţenia unui număr de 152.000 de străini, majoritatea din Republica Moldova, numai între 2011 şi 2012. 112.000 dintre aceştia, moldoveni, au cerut şi un paşaport, cu care se pot mişca liber şi munci în Uniunea Europeană.
Bicicleta lui Dodon/ OPINIE Fără să vreau am văzut și anul acesta mesajele de felicitare puse pe repeat ale politicienilor moldoveni. De data asta ale lui Dodon și al lui „al vostru, Vlad Filat”. Se pare că Marian Lupu n-a mai primit bani de clip. E criză! Deși n-am fost acasă de sărbători, posibil ca Marian să mă fi sunat, așa cum obișnuiește.
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”