Semnarea Acordului de Asociere cu Moldova în 2014, prioritate pentru UE

Semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova este una dintre prioritățile Uniunii Europene (UE) în relația cu țările Parteneriatului Estic. O declarație în acest sens a fost făcută de Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Comisarului UE pentru Extindere și Politică de Vecinătate, Štefan Füle.

Oficialii de la Bruxelles se mai așteaptă la o consolidare a principiilor democratice în cadrul instituțiilor politice din Moldova.

„Ne așteptăm la continuarea bunei cooperări pe care am avut-o cu partenerii moldoveni în 2013, consolidând principiile democratice în instituțiile politice din țară, iar elementul de maximă importanță pentru relațiile noastre în acest an ar trebui să fie semnarea Acordului de Asociere, inclusiv [crearea] Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre UE și Moldova, nu mai târziu de sfârșitul lunii august 2014”, a declarat Peter Stano în exclusivitate pentru Moldova.ORG.

Reamintim că Moldova și Georgia au parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană la Summitul Parteneriatului Estic din luna noiembrie anul trecut. Acordul urmează să înlesnească comerțul dintre Moldova și UE odată ce tarifele de import și export vor fi eliminate.  

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.