Preşedintele CC : opoziţia nu a colectat la timp probele Opoziţia nu a colectat la timp probele privind falsificarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie, a relatat jurnaliştilor miercuri seara preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Dumitru Pulbere, după ce Curtea a validat scrutinul din 5
"Gagauzia" îndeamnă autorităţile să renunţe la exercitiile NATO Mişcarea „Edinaia Gagauzia” îndeamnă autorităţile Moldovei să renunţe la participarea la exerciţiul NATO, care va avea loc în perioada 6 mai-1 iunie în Georgia.
Malurile de Prut, un nou Zid chinezesc Introducerea vizei pentru cetăţenii români din România care vor să călătorească în RM a condus la crearea unui zid chinezesc dintre cele două state. Întrebarea „câţi români au intrat în Moldova după 7 aprilie?” rămâne în suspans, deoarece atât Chişinăul oficial, cât şi Bucureştiul evită să vorbească la acest subiect. Iar mica noastră investigaţie s-a soldat cu o aventură şi un joc de-a telefonul stricat.
Un raport privind utilizarea fondurilor UE de către R.Moldova Europarlamentarul Jean Marinescu a cerut Comisiei Europene să prezinte Parlamentului European un raport privind utilizarea fondurilor europene de peste 50 mln de euro, acordate Republicii Moldova în perioada anilor 2007-2010.
Anasatase: Chişinăul incapabil de a crea un cadru democratic R. Anastase: Actele de reprimare violentă care au avut loc după alegeri demonstrează incapacitatea Chişinăului de creare a unui cadru cu adevărat democratic
Băsescu i-a mulţumit lui Jaap de Hoop Scheffer pentru susţinere Presedintele Traian Basescu i-a multumit secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, pentru “pozitia extrem de clara” pe care Organizatia Nord-Atlantica a avut-o in cazul evenimentelor de la Chisinau si pentru solidaritatea cu Romania intr-un moment “neplacut” al relatiilor cu R. Moldova, relateaza NewsIn.
OSCE: România nu a fost implicată în protestele din Chişinău Nu există dovezi care să arate că România ar fi fost implicată în protestele violente din Republica Moldova, a anunţat Philip Remler, şeful misiunii OSCE pentru Republica Moldova, citat de Reuters.
CEDO: R.Moldova va raspunde pentru abuzurile in cazul Mătăsaru Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO) cere Guvernului RM sa raspunda pentru abuzurile la adresa lui Anatol Matasaru, care a fost arestat in urma protestelor violente din 7 aprilie.
O comisie va eluicida cauzele dezordinilor din Chisinau Comisia de stat pentru elucidarea cauzelor dezordinilor de la 7-8 aprilie planifica sa elaboreze mai multe recomandari cu caracter politic, social si de drept privind nepermiterea repetarii unor asemenea situatii pe viitor.
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator