În numărul său de luni cotidianul Kommersant, după ce acum o săptămână a produs scânteia care a aprins la Chişinău scandalul 9 mai, ameninţă Republica Moldova cu sancţiuni din partea Kremlinului. Potrivit lui, după refuzul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu de a pleca la Moscova, ne putem aştepta la un nou embargo asupra vinurilor sau la represalii împotriva cetăţenilor moldoveni care muncesc în Federaţia Rusă.