Cât de realistă este Unirea Moldovei cu România?

Aceasta este o traducere a unui articol de Michael Bird, publicat întâi în engleză pe TheBlackSea.eu, şi nu exprimă neapărat poziţia redacţiei Moldova.org.

Timp de secole, imperiile europene au ciopârțit teritoriul Moldovei de azi, schimbând o bucată pentru alta între ele, cârpindu-le la loc, adâugând una deasupra, rupând alta dedesubt.

Unele părți s-au rupt, altele mai atârnă, fiind legate doar de-o ață de restul țării, care se poate rupe în orice moment.

Acum, Moldova e o țară precară cu o populație multietnică și un conflict nerezolvat cu aproape o cincime din propriii cetățeni.

Republica este un microcosmos al numeroaselor probleme pe care le are de înfruntat UE – o economie fragilă, o valută slabă, o forță de muncă migrantă, vecinătatea conflictului din Ucraina și un front al rivalității dintre Bruxelles și Moscova.

Acest teritoriu a fost ba al României, ba al Rusiei, pe tot parcursul ultimelor două secole, înainte de a se rupe de URSS în 1991 și a-și consolida ambițiile de independență în 1994.

Acum însă, România a lansat un grup parlamentar numit ”Prietenii Unirii” pentru a promova ideea unirii dintre România și Republica Moldova.

Având drept membri 41 de parlamentari la București, grupul își propune să intensifice legăturile economice și culturale dintre cele două țări.

Cea mai controversată propunere, susținută de unii parlamentari, e ca România să facă Moldovei o ”ofertă pentru reunificare”.

Chiar dacă Moldova a fost mereu o prioritate a politicii externe a Bucureștiului, aceasta este prima dată când dătătorii de legi din România au venit cu o astfel de inițiativă.

”Noi trebuie să lucrăm cu Moldova, să-i ajutăm să descopere Europa și valorile europene, iar dacă unirea va fi o soluție acceptată de UE și NATO, vom fi bucuroși”, spune Ovidiu Raețchi, deputat PNL la București.

Această chestiune redeschide plăgi istorice, ce se ciocnesc cu complexitățile politice din prezent, care includ războiul din Ucraina și conflictul înghețat din Transnistria, republica separatistă din estul Moldovei strâns legată de Rusia.

Inițiativa vine într-un moment tensionat pentru Moldova, care se confruntă cu o descreștere economică, deprecierea valutei naționale și corupție cronică.

Politicieni de frunte din România își declară susținerea nemuritoare pentru ”unire”, dar discursul nu s-a transformat niciodată în acțiune.

Între timp, mișcările pro-unioniste de o parte și de alta a frontierei promovează unirea ca o soluție pentru problemele Moldovei.

”Republica Moldova nu are șanse de supraviețuire și unica soluție să iasă din această criză e unirea cu România”, spune Dinu Plângău, liderul grupului de activism pro-unionist Tinerii Moldovei.

Aceștia văd România ca un exemplu de succes politic și economic, datorită creșterii economice stabile, a calității de membru NATO și UE și a programului radical de luptă împotriva corupției – sute de politicieni au fost sau riscă să fie arestați.

Totuși, la Chișinău, niciun partid parlamentar nu a inițiat vreo campanie pro-unionistă.

Între timp, moldovenii văd cu ochi buni integrarea în UE, dar sunt mai reci față de perspectiva aderării la NATO.

După alegerile din anul trecut, centrul de gravitate al politicii din fosta republică sovietică se schimbă de la partidele liberale și pro-europene către comuniști și socialiști, care sunt mai apropiați de Rusia.

Partidele pro-ruse se prezintă ca o forță a schimbării pentru mulți dintre alegătorii dezamăgiți.

”Discuția despre unificare doar face politica moldovenească și mai vulnerabilă și alimentează discursul anti-român al forțelor politice ascendente din Moldova, care sunt pro-ruse”, spune |Nicu Popescu, analist superior la Institutul pentru Studii de Securite al UE.

La Chişinău, Partidul Socialiștilor are cele mai multe mandate în Parlamentul, iar o coaliție incomodă între partidele liberale și comuniști conduce Guvernul.

L-am întrebat pe Igor Dodon, liderul socialiștilor, despre părerea sa privind mișcarea unionistă. I-am scris pe Facebook, întrucât pare cea mai bună metodă de a-i atrage atenția.

Îmi răspunde și, deși îl rog să elaboreze, mă lasă doar cu emoticon și un singur cuvânt:

dejetu sus

împotrivă

Re-unificare/re-anexare

Moldova, o regiune care include teritoriile de ambele părți ale frontierei, era un stat mândru și independent în secolele XV și XVI, care ţinea piept imperiilor vecine, până a acceptat suzeranitatea Imperiului Otoman.

Cu unele excepții, țara a rămas vasală până la sfârșitul războiului ruso-turc din 1812, când un tratat de pace a împărțit-o în două: partea de vest a rămas cu otomanii, iar cea de est i-a revenit țarului.

A rămas a rușilor până în 1918, când România, curajoasă după ce a sprijinit partea învingătoare în Primul Război Mondial, a căutat să-și extindă teritoriul după căderea Imperiului Rus și a celui Austro-Ungar.

Totuși, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, URSS recucerise deja această fâşie de pământ, aducând aici populații vorbitoare de rusă din alte regiuni ale Uniunii, în special în Transnistria, care devine un complex industrial-militar sovietic.

Totuși, România afirmă că are legături culturale mai puternice cu Moldova, majoritatea populației de aici vorbind româna.

Istoricul Dennis Deletant de la Universitatea Georgetown, scrie că, cu excepția guvernării rusești între 1812 și 1918, moldovenii ”au împărtășit aceeași origine, limbă și, în linii mari, istorie, cu restul românilor”.

În timp ce România promovează unirea drept ”re-unificare”, Rusia spune că ar fi, de fapt, o ”re-anexare”.

tinerii moldovei mars unionist

Peste 2000 de participanți manifestează pentru unirea Moldovei cu România, 2014 – totuși, idee e împărtășită doar de o minoritate (Foto: Michael Bird)

Început moale, planuri tari

Prietenii Unirii au două scopuri.

Primul este discursul tare despre unificare, care este salutat de publicul român, dar primit cu rezerve peste hotare.

Al doilea scop e promovarea politicilor moi (soft) de a construi legături economice, sociale și culturale mai strânse între Moldova și România – căi de transport, sprijin pentru sistemul de învățământ din Moldova, burse în România pentru studenții moldoveni și intensificarea dialogului politic.

”Nimeni [de la București] nu vorbește cu moldovenii despre nevoile lor – lucruri simple precum cărți [românești] în licee și universități”, spune Ovidiu Raețchi.

”Sunt mai multe lucruri de făcut la un nivel mai mic, fără a lua în considerare unirea ca obiectiv principal”.

Niciun demnitar nu vorbește despre impunerea României Moldovei împotriva voinței cetățenilor și guvernului ei.

”Noi, ca și Rusia, suntem liberi să ajutăm românii de acolo și Moldova în ansamblu să-și decidă identitatea și viitorul”, explică Raețchi.

”E ceva ce va decide Moldova însăși, nu România”.

Declarațiile grandioase câștigă voturi

Mitologia reunificării cu Moldova e manipulată de liderii din România înainte de alegeri ca un truc pe termen scurt pentru a câștiga alegerile.

Unirea este susținută de 76% din români, potrivit unui sondaj IRES din 2013, și niciunul din candidații prezidențiali din România nu s-a pronunțat împotriva unirii.

Fostul președinte, Traian Băsescu, este cel mai pasionat în dorința sa pentru unire, pe care a numit-o ”proiectul său de suflet”.

O poziție similară a fost adoptată și de premierul Victor Ponta.

În septembrie 2014, el a susținut un discurs la Alba-Iulia, orașul unde a fost semnat tratatul care a încorporat în România Transilvania și părți din Moldova, Bulgaria și Ucraina de azi, eveniment cunoscut drept Marea Unire.

Ponta a declarat: ”Angajamentul meu este ca împreună să facem a doua oară Marea Unire a României”.

Rusia sovietică nu a recunoscut niciodată încorporarea în România a ceea ce se numea în 1918 Basarabia.

Ministerul de Externe din Moscova și-a exprimat ”îngrijorarea” în legătură cu declarațiile lui Ponta, menționând că ”unele cercuri politice de la București încă nutresc ambiții de anexare față de un stat vecin suveran”.

În context privat, unii diplomați europeni exprimă îngrijorări similare față de astfel de ”discurs revanșard”, dar declarațiile lui Ponta și Băsescu nu sunt un motiv de alarmă, întrucât, la Washington şi Bruxelles, sunt puţini cei care iau în serios ceea ce spun politicienii români.

”Se vorbește mult despre unire în contextul politic intern, dar nu neapărat cu intenția de aduce realizarea unirii mai aproape”, explică Nicu Popescu.

”Băsescu a vorbit foarte activ despre asta în timpul celor două mandate ale sale. Pentru el, a fost un discurs central, dar nu și o preocupare centrală”.

După ostentația lui Băsescu, nimeni din guvernul român nu a lansat un studiu de fezabilitate pentru a vedea dacă unificarea e posibilă.

”Nu există niciun proiect. Trebuie să muncim pentru a vedea dacă poate fi un proiect”, spune Raețchi.

”Sunt multe ipoteze și variabile de luat în considerare și apoi putem zice dacă proiectul este posibil. Poate nu este posibil acum, dar într-o sută de ani”.

Din 2010, România și-a amplificat sprijinul pentru Moldova, țintind, în special, următoarea generație de alegători.

În această perioadă, România a oferit Moldovei 100 de milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii și a învățământului. Studenții moldoveni în România se bucură de privilegii, iar Ponta a dat anul trecut 100 de autobuze școlare Moldovei.

În ultimii zece ani, numărul moldovenilor cu pașapoarte românești a explodat, incluzând zeci de mii de noi alegători.

”La fiecare scrutin nou, tot mai mulți moldoveni cu pașapoarte românești votează în alegerile din România. Ținând cont de rezultatele strânse la unele alegeri, interesul [partidelor politice românești] este mai puțin teoretic și mai concret. Moldovenii cu pașapoarte românești sunt o forță electorală care nu poate fi neglijată”, spune Nicu Popescu.

Totuși, noul Președinte român Klaus Iohannis nu este la fel de vocal în privința unirii.

El crede că reunificarea cu Moldova nu este un obiectiv național și pledează pentru mișcarea cu pași mici în această direcție, așa cum a declarat în mai 2014, când încă era primar al Sibiului.

Iohannis a mai adăugat că nu crede că România trebuie să aibă o politică de ”a convinge Moldova să se unească cu România”.

Noul președinte, însă, nu a exclus definitiv posibilitatea unirii.

moldexpo Lenin Marx

Lenin și Marx în Moldova: În URSS, statuia ocupa scuarul central din Chișinău. Astăzi, veghează asupra unui salon de nunți. (foto: Michael Bird)

Activiștii: implicarea acum!

Acțiunea 2012 este o platformă a 30 de grupuri pro-unioniste din România, Moldova, Elveția, Franța, Italia și SUA, care vor ca România să-i facă Moldovei o ofertă de unire în 2016.

Intențiile lor sunt susținute și de unii membri ai grupului parlamentar.

”Acum, Moldova se confruntă cu o criză economică care este catastrofală și unicul lucru care poate salva Republica Moldova este unirea cu România”, declară Iulia Modiga, vice-președinte al Acțiunii 2012.

La anul, vor fi alegeri parlamentare în România. Deși unirea cu Moldova nu este printre grijile principale ale românului de rând, alegătorii sunt mai deschiși către candidații cu tendințe pro-unioniste.

La est de România, entuziasmul este mai puțin. Numărul moldovenilor care-și doresc unirea e între 7,5% și 15%, potrivit unor sondaje de după 2012, efectuate de CBS-AXA și Eurasia Monitor.

Activiștii din Acțiunea 2012 contestă modul în care întrebarea e formulată în chestionare și citează un sondaj din martie 2014 al Centrului Român de Studii Strategice, potrivit căruia 52% din respondenți au declarat că sunt puternic sau moderat de acord cu unirea.

Însă acest sondaj nu a inclus zonele autonome din Moldova – Găgăuzia și Transnistria – care înclină spre Rusia.

Chiar dacă autoritățile moldovenești au flirtat cu ideea reunificării la începutul anilor 90, în 1994 a avut loc un referendum în care Moldova și-a întrebat cetățenii dacă vor ca țara să se dezvolte ca una independentă și suverană, iar 98% au răspuns ”Da”.

”A existat o fereastră îngustă [pentru reunificare] în 1992/1993, dar din 1993 a fost o situație stabilă în care unirea dintre România și Moldova nu este un proiect realist și realizabil politic. Parțial e din cauză că numărul celor care-și doresc reunificarea nu a crescut”, explică Popescu.

La nivel teoretic, activiștii și unii politicieni cer organizarea unui referendum privind unirea în martie 2018.

Data aleasă are o încărcătură simbolică puternică – un secol de la unirea unor părți a Moldovei de azi cu România.

”Poate vom sărbători 100 de ani de la reunificare printr-un astfel de referendum”, spune parlamentarul român Remus Cernea.

Ce înseamnă Basarabia?

Precedentele istorice prezintă dificultăți în privința căror teritorii ar putea să se alăture României.

Vizitatorii Bucureștiului pot vedea graffiti-uri și abțibilduri pe malurile canalelor, pe clădiri abandonate și în WC-urile barurilor, cu inscripția ”Basarabia e România”, referindu-se la zona care a fost parte a României între Primul și Al Doilea Război Mondial.

Însă Basarabia include și teritorii la nord și la sud de Moldova de azi, care fac parte din Ucraina.

Basarabia, de asemenea, nu include cea mai mare parte a Transnistriei, care e aliată cu Moscova și operează propriul stat cu propria monedă.

Politicienii români vorbesc adesea despre reunificarea cu Basarabia, însă, dacă insiști, activiștii și parlamentarii recunosc că nu au pretenții asupra teritoriilor din Ucraina.

Iulia Modiga spune că eforturile nu sunt îndreptate către recuperarea Basarabiei de odinioară, ci către unirea politică dintre Moldova și România.

transnistria monument soldati

Comemorând victimele războiului în Transnistria: republica separatistă a luptat pentru independență împotriva Chișinăului în anii 90, astfel încât e improbabil să accepte conducerea Bucureștiului în viitor (foto: Petruț Călinescu)

Armata a 14-a a Rusiei pe pământ românesc: unirea nu se va întâmpla

Transnistria, la est de Nistru, nu a aparținut niciodată, pe parcursul istoriei, României.

Regiunea a găzduit după cel de-al Doilea Război Mondial Armata a 12-a a Rusiei și e populată de un amestec echilibrat de moldoveni, ruși și ucraineni.

Activiștii din Acțiunea 2012 vor unirea cu România a întregii republici, inclusiv Transnistria.

”Noi nu putem renunța atât de ușor, chiar dacă nu e niciun precedent, nu putem abandona acești oameni”, spune Iulia Modiga.

Dar ce se întâmplă dacă oamenii din Transnistria nu vor acelaşi lucru ca şi cei din Moldova de peste Nistru?

”Unirea a devenit o sperietoare folosită de Tiraspol, pentru că ei sunt foarte aproapiaţi Moscovei”, menţionează Modiga.

Grupul unionist nu-şi doreşte un referendum separat pentru Transnistria.

De asemenea, ei nu consideră că e necesar un plebiscit pentru Găgăuzia, regiunea autonomă a turcilor ortodocşi din sudul Moldovei, care are şi ea legături strânse cu Moscova.

Modiga crede că ”cel mai rău scenariu ar fi federalizarea”, întrucât şi Bălţi, oraş cu o considerabilă populaţie vorbitoare de rusă din nordul republicii, ar putea să-şi dorească o desprindere în cazul unirii.

”Pentru Moldova, unirea este un drum mult mai bun pentru toţi, indiferent că sunt găgăuzi sau transnistreni”, spune unionista.

Pe de altă parte, Remus Cernea crede că ”trebuie să lăsăm oamenii din Transnistria să decidă pentru ei înşişi dacă vor sau nu în România – trebuie să fim pragmatici şi realişti”.

Ovidiu Raeţchi e şi el de părere că Moldova trebuie să decidă singură ce planuri are pentru Transnistria, cu acordul UE.

”Ultimul lucru pe care ni-l dorim e să pornim un nou război în regiune”, spune parlamentarul.

Totuşi, majoritatea transnistrenilor rămân pro-ruşi şi sceptici în privinţa intenţiilor României. Chiar dacă cei care se opun Rusiei spun că transnistrenii sunt spălaţi pe creier de mass-media aservită Rusiei, situaţia nu pare să se schimbe în viitorul apropiat.

România nu e văzută ca un El Dorado în Tiraspol.

După cum mi-a povestit un transnistrean: ”Cei din afară văd Transnistria ca un stat sovietic, iar mulţi transnistreni văd România ca un loc din secolul XIX, unde întâlneşti căruţe cu ţigani la fiecare răscruce de drumuri”.

Anticorupţia: oferta pentru Chişinău

Politicienii români şi activiştii unionişti însă încearcă să prezinte România Moldovei ca un leac miraculos pentru toate bolile sale – un succes economic, o forţă consacrată în lupta anti-corupţie, o oază de stabilitate în regiune şi protecţia scutului american.

Modiga argumentează că o consolidare a ţării ar fi ”avantajoasă” pentru securitatea SUA şi NATO.

Totuşi, moldovenii se opun intrării în NATO – 48% împotrivă şi 24% pro, conform unui sondaj din 2013 al Asociaţiei Sociologilor din Moldova.

Mesajul pe care Raeţchi vrea să-l transmită Moldovei e că România a profitat de statutul său de membru UE, iar DNA-ul a lipsit clasa politică românească de înfumurarea şi mulţumirea de sine care o caracterizau anterior.

Nicu Popescu remarcă însă că moldoveni ”nu au văzut” progresul socio-economic spectaculos al României din ultimii 10 ani şi ”nu ştiu neapărat” despre succesul luptei anti-corupţie de peste Prut.

Unii parlamentari şi activişti declară că unirea ar aduce mai multă stabilitate în această parte a Europei de Est, inclusiv acces la o piaţă mai mare.

”Ar putea fi un pas bun pentru stabilitatea regională – poate cooperarea economică a ţărilor din jur va spori”, crede Remus Cernea.

Nicu Popescu nu crede însă că unirea va deveni o prioritate în cazul unui colaps economic.

”În anii 90 şi în 2009, Moldova era mereu în pragul unui colaps economic şi politic, dar precedentele crize economice nu au sporit şansele unificării”, spune analistul.

Ştim că este un moment sensibil”

Criticii afirmă că nu este înţelept să promovezi un discurs expansionist într-o perioadă în care UE încearcă să calmeze tendinţele naţionaliste printre membrii săi.

Aceasta ar putea exacerba tensiunile dintr-o regiune lovită de dezastre politice, militare şi economice.

”Ştim că este un moment sensibil acum ca să începem această prietenie a unirii din cauza situaţiei din Ucraina”, admite Raeţchi.

O altă problemă majoră constă în implicaţiile geopolitice ale unei astfel de abordări privind unirea – sau, mai pe şleau, faptul că asta ”ar enerva al naibii de mult Rusia”.

”Noi ne-am gândit prea mult la ce-ar zice Rusia ori altcineva despre această chestiune. Dacă aşteptăm să vedem ce crede fiecare, inclusiv Rusia şi Bruxelles, nu o vom face niciodată. Noi trebui să decidem noi înşine”, afirmă Iulia Modiga.

Însă probabilitatea unui astfel de plesbicit în Moldova este aproape nulă în prezent.

”Nemulţumirea faţă de partidele pro-UE în Moldova e în creştere. Nu din cauză că sunt pro-UE, dar fiindcă nu au obţinut rezultate în lupta anti-corupţie”, spune Nicu Popescu.

”Sprijinul pentru partidele pro-ruse e în creştere, ele vin cu un mesaj al schimbării, aşa ca socialiștii sau Patria. În orice caz, centrul de gravitate al politicii moldoveneşti se mută dinspre forţele pro-UE şi România înspre forţele pro-ruse”.

Vor fi încercări de a crea un grup pro-unionist în Parlamentul de la Chişinău.

Există unionişti în toate partidele, cu excepţia socialiştilor şi a comuniştilor, dar niciun grup nu are un program unionist declarat, deşi membrii PL sunt cunoscuţi pentru declaraţiile lor anterioare în favoarea unui astfel de proiect.

”În ultimii ani, chiar şi Partidul Liberal şi-a temperat vădit discursul despre unire – după 2009, s-a tot sugerat că sunt pentru, dar nu mai vorbesc atât de mult despre asta. Astăzi, ei vorbesc despre relaţii bune şi apropiate cu România, dar nu despre unire”, observă Nicu Popescu.

Ministerul Rus de Externe a refuzat să comenteze subiectul.

De asemenea, am cerut reacţia Ministerului de Externe de la Chişinău cu privire la faptul că un stat vecin a creat un grup parlamentar care promovează ideea absorbirii teritoriului Moldovei, dar Ministerul mi-a răspuns că este în ”competenţa ministerului” să se expună  în această chestiune.

Autor: Michael Bird pentru TheBlackSea.eu; Traducere: Eugen Muravschi pentru Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.