Preţ de vreo 30 de minute de drum (peste 40 de kilometri) faci de la Chişinău până în inima spirituală a Basarabiei – Căpriana, localitate renumită prin mănăstirea cu acelaşi nume. Urcând prin pădure, pe un drum şerpuitor, ajungi pe un deal şi observi într-o văgăuna un sat cu multe case arătoase – e Căpriana, dar de fiecare dată ochii caută vechiul lăcaş – Mănăstirea.
Aceasta atrage prin faptul că e una din cele mai vechi mănăstiri basarabene, dar şi pentru că este un ansamblu arhitectonic deosebit. Prima menţiune datează cu anul 1420, iar cea de-a doua – cu 1429 (pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun). Până la 1940 mănăstirea s-a bucurat de mai multe perioade de înflorire. Apo, sovieticii i-au confiscat averea, iar 1962 au şi închis sfântul lăcaş. Aici a fost un spital pentru copii. Abia, în 1989 a fost redeschisă mănăstirea. De atunci, mii de pelerini îi trec pragul, mai ales pe 2 iulie, ziua în care voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt (unul dintre ctitorii mănăstiri) a plecat la Cel de Sus.
În mijlocul satului este o Troiţă. E de lemn şi e impunătoare. „Glorie veşnică marilor domnitori ai Moldovei – paşnicului Alexandru cel Bun şi puternicului Ştefan cel Mare şi Sfânt, mari ctitori de biserici şi mănăstiri, îndemnându-ne să păstrăm sfânta credinţă a neamului românesc”. Această Troiţă are suflul istoriei şi e adusă tocmai din Ţara Lăpuşului – Maramureş de către familia Alexandru, Aurica, Cristina şi Adriana Perţa-Cuza din Târgu-Lăpuş, România.
Satul Capriana, de altfel unul din cele mai vechi din Basarabia (1420 – anul atestarii documentare), are şi o biserică de piatră şi cărămidă, zidită la 1863.
Localitatea impresionează şi prin casele acoperite cu olane roşii şi cu porţile de lemn, care parcă au ceva din „Poarta sărutului”, una din faimoasele sculpturi ale lui Brâncuşi.
