Candu despre concluziile UE: Autoritățile moldovenești vor continua să lucreze la implementarea reformelor asumate

Autoritățile moldovenești vor continua să lucreze la implementarea reformelor asumate, dar și în interesul oamenilor. Este promisiunea făcută de speakerul Parlamentului, Andrian Candu, care a comentat raportul Consiliului pentru Afaceri Externe a UE privind țara noastră. Candu a subliniat că prin concluziile oferite, Consiliul UE a apreciat înalt eforturile făcute de guvernarea de la Chișinău în ultimii doi ani.

 „Salut Concluziile Consiliului Uniunii Europene cu privire la țara noastră, ce ne-au fost comunicate astăzi. Consider că partenerii noștri europeni recunosc un efort legislativ substanțial în ultimii 2 ani în Republica Moldova, conturând totodată perspective cheie în relația țării noastre cu UE. Ne-am asumat demersuri dificile, fixându-ne drept scop stabilizarea și modernizarea țării. Privind la concluziile anterioare, este clar că Republica Moldova a mers pe un drum european cât se poate de concret, iar progresele pe care le-am înregistrat sunt majore. Uniunea Europeană a emis recomandări și direcții pentru dezvoltare esențiale, în baza cărora, ca legiuitori, vom continua să livrăm rezultate pozitive pentru oameni”, a scris Andrian Candu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, astăzi, Consiliul pentru Afaceri Externe al UE s-a expus pozitiv privind progresele înregistrate de către autoritățile de la Chișinău. Totodată, oficialii europeni au subliniat importanța crucială a continuării reformelor inițiate în anul 2016. La fel, UE a reiterat faptul că e gata să ajute, inclusiv, financiar Moldova în baza succeselor pe care le va obține.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.