Buqucchio: Este dreptul suveran al statului să aleagă sistemul electoral

Este dreptul suvearn al fiecărui sat să decidă în privința sistemului electoral pe care îl alege, toate sistemele fiind bune, declară președintele Comisiei de la Veneția Gianni Buquicchio într-un interviu pentru Front News International.

Mai mult, referindu-se la proiectul privind sistemul mixt transmis spre expertizare de Parlament, el menționează că este mai bun decât cel elaborat în 2013.

„În primul rând, trebuie să spunem că alegerea unui sistem electoral este o alegere suverană. Fiecare țară își poate alege propriul sistem electoral: proporțional, mixt, majoritar etc. Și toate sistemele ar putea fi bune”, a declarat Gianni Buquicchio.

Totodată, el a menționat unele îmbunătățiri ale proiectului: „am identificat și unele îmbunătățiri – dacă vor introduce sistemul pentru a îmbunătăți procesul electoral general”.

Amintim că vineri Comisia de la Veneția a aprobat avizul pentru proiectul de modificare a sistemului electoral. Comisia nu recomandă modificarea sistemului electoral, dar, în aceleași timp, accentuează că este dreptul suveran al statului să decidă în această privință. De asemenea, liderii principalului partid de la guvernare – Partidul Democrat, aflați zilele trecute în vizită la Bruxelles au comunicat că la examinarea proeictului în lectură finală se va ține cont de recomndările Comisiei, pentru a-l îmbunătăți.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.