Blocul ACUM promite că va reduce cu 25% cheltuielile oamenilor pentru medicamentele esențiale

Blocul Electoral ACUM DA PAS și-a lansat astăzi angajamentul în domeniul sănătății. Reprezentanții formațiunii promit sporirea accesului la servicii de sănătate și reducerea cu 25% a cheltuielilor oamenilor pentru medicamentele esențiale.

Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr Andrei Năstase a declarat la o conferință de presă că Blocul ACUM are ca angajament esențial crearea tuturor condițiilor și premiselor care să permită rămânerea și întoarcerea medicilor noștri în țară.

„Calitatea actului medical nu mai suportă compromis. Viața și sănătatea oamenilor nu se negociază. Iar acest sector strategic trebuie și va fi finanțat corect, așa încât personalul medical și pacienții să se bucure de un sistem medical care are în centrul său cetățeanul”, a declarat Andrei Năstase.

Potrivit celor la blocul ACUM angajamentul va fi realizat prin câteva măsuri: majorarea alocărilor pentru compensarea medicamentelor din bugetul de stat, facilitarea concurenței, inclusiv prin reducerea din cerințele inutile pentru producătorii consacrați de medicamente, și transpunerea directivelor UE în legislația națională.

„Angajamentul nostru major în domeniul sănătății este să sporim accesul la servicii de sănătate calitative, inclusiv prin reducerea cu 25% a cheltuielilor oamenilor pentru medicamentele esențiale”, a declarat Igor Grosu, secretar general al PAS.

Pe lângă angajamentul pe medicamente, formațiunea își propune măsuri în domeniul sănătății, printre care: majorarea salariilor și crearea condițiilor bune de lucru pentru angajații din domeniu, îmbunătățirea educației viitorilor medici.