Blocul ACUM: Nu recunoaștem valabilitatea alegerilor în cele două circumscripții pentru stânga Nistrului

Copreședinții blocului electoral ACUM Maia Sandu și Andrei Năstase au anunțat astăzi că formațiunea nu va recunoaște valabilitatea alegerilor în cele două circumscripții pentru stânga Nistrului

De asemenea, blocul ACUM cheamă misiunile de observare a alegerilor să declare alegerile în aceste 2 circumscripții ca fiind contrare standardelor OSCE și ale Consiliului Europei și să nu le recunoască.

„Aceste alegeri se desfășoară cu încălcări grave. Un subiect grav le constituie fraudele din cele două circumscripții pentru locuitorii din stânga Nistrului. Toată lumea a putut să vadă că mii de oameni sunt aduși organizat cu sute de autocare la secțiile de votare deschise pe malul drept al Nistrului. Ei vin să voteze în situația în care nu știu nimic despre partidele din Republica Moldova”, a spus Maia Sandu.

Lidera PAS a spus că votul care se dă prin intermediul acestor oameni cumpărați de pe malul stâng este în afara principiului votului liber exprimat.

Maia Sandu a mai spus cei de la ACUM vor depune plângere penală împotriva șefului Inspectoratului General de Poliție, Alexandru Pânzari, „pentru neglijență crasă în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

Totodată, blocul ACUM va solicita tragerea la răspundere penală a Alinei Russu, președinta CEC pentru obstrucționarea dreptului de vot în diasporă și abuz de putere.

Maia Sandu a menționat în acest context că alegătorii din circumscripția de Vest care vor să depună contestații nu o pot face, deoarece CEC nu permite asta, conform unui regulament care specifică că, contestațiile pot fi depusă în ziua alegerii în instanța de judecată.

Președintele Platformei DA Andrei Năstase a reclamat, de asemenea, cazuri de fraudare masivă în circumscripția unde el candidează.

În special ar fi vorba despre falsificarea listelor electorale și aducerea organizată a oamenilor din alte circumscripții pentru a vota pentru candidatul regimului Constantin Țuțu: „Vorbim de mii de oameni cărora fictiv și ilegal li s-au făcut înregistrări de domiciliu în localitățile din această circumscripție”

De asemenea, potrivit lui, au fost înregistrate zeci de cazuri de intimidare și hărțuire a observatorilor din partea candidatului opoziției de către exponenții regimului de guvernare.