Biertan, printre cele mai frumoase localităţi rurale din Europa

Localitatea Biertan, judeţul Sibiu (România), pe lângă faptul că e una foarte bătrână (atestată documentar la 1224), mai este şi incredibil de frumoasă. Cel puţin asta arată un clasament al site-ului ghiduri-turistice.info. Astfel, renumitul sat transilvănean apare, alături de alte nouă localităţi, într-un top al celor mai frumoase aşezări rurale din Europa.

Acum două decenii (1993), Biertanul a fost inclus pe lista de Situri de Patrimoniu Mondial UNESCO. Localitatea săsească e renumită prin peisajele de poveste, dar şi prin emblematica biserică-cetate. Aceasta se întinde pe aproape un hectar şi a fost zidită între anii 1490 și 1520, în stilul gotic târziu. Potrivit documentelor, biserica-cetate de la Biertan e ultima din Transilvania ridicată în acest stil.

Site-ul ghiduri-turistice.info mai notează că siturile arheologice de la Biertan „au fost extrem de valoroase pentru descoperirea unor vestigii religioase”. Astfel, în pădurea Chimbru din apropierea localităţii, în 1775, a fost găsit Donariul de la Biertan, obiect ce arată că pe respectivele teritorii au trăit populaţii creştine, vorbitoare de limbă latină în Dacia în secolul al IV-lea.

Alături de Biertan în top mai apar: Undredal (Norvegia), Popeye, (Malta), Dinant (Belgia), Colmar (Franţa), Positano (Italia), Bibury (Anglia), Oia (Grecia), Mortsund (Norvegia) Freudenberg (Germania).

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.