Avem bani, avem promovare, avem câştig? PLDM vs PCRM

De Victoria Ungureanu

Lupta dintre prestigiu şi putere continuă. Fiecare din partidele ajunse la guvernare, îşi doresc ca şi în continuare să se “legene” pe aceleaşi scaune moi, dar cel mai mult sunt preocupate PCRM şi PLDM.

PLDM a cheltuit până în prezent circa 1,1 milioane de lei, în campania electorală pentru referendumul constituțional din 5 septembrie, arată datele Comisiei Electorale Centrale. Abia e începutul, urmeză apoi, dacă referendumul va obţine succes, alegeri prezidenţiale şi parlamentare, oare cât e de “mare” buzunarul lui Filat sau miliardarul nu se zgârceşte pentru faimă şi prestigiu? PLDM, care are în cont 1,14 milioane de lei, îndeamnă cetățenii să participe la referendum și să se pronunțe pentru alegerea șefului statului, prin vot direct de către populație.

Cine câştică? Cei pro sau contra? A devenit cumva Filat atât de repede mai bogat decât Voronin? Luând în consideraţie că Partidul Comuniștilor, a cheltuit până acum 292 de mii de lei, din 350 de mii de lei din cont și de Partidul Popular Creștin Democrat cu cheltuieli de 9 mii de lei. PCRM îndeamnă populația să boicoteze referendumul, iar PPCD face campanie împotriva alegerii președintelui de către populație.

De la începutul campaniei electorale, Mişcarea Acţiunea Europeană a cheltuit 6,5 mii de lei din cei peste 800 mii, Partidul Democrat din Moldova – 2,3 mii de lei din 20 mii. Alianţa Moldova Noastră, Partidul Liberal, Partidul Naţional Liberal, membre a Alianţei pentru Integrare Europeană, au declarat că nu au cheltuit încă nimic.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.