Automobilul în care se afla Vlad Filat implicat într-un accident rutier

Automobilul cu care se deplasa preşedintele PLDM, Vlad Filat, şi o maşină care îl însoţea au fost implicate astăzi într-un accident rutier pe traseul Chişinău – Leuşeni, fiind lovite de un automobil ce se deplasa din sens opus.

Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova a anunţat că în urma accidentului, două persoane din paza preşedintelui PLDM au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, încă o persoană a suferit un traumatism la picior, fiindu-i acordată asistenţă medicală.

Medicul de gardă de la Urgență a declarat pentru Realitatea.md că cei doi angajați ai Serviciului Pază și Protecție de Stat, cu vârste de până la 35 de ani, sunt în secția reanimare. Cei doi au suferit traumatisme cranio-cerebrale.

„Vizibilitatea redusă și condițiile rutiere nefavorabile (traseu umed) au generat producerea unui accident rutier între două unități de transport de model „Toyota” și, respectiv, „VW Touareg””, se arată într-un comunicat de presă al poliţiei.

Potrivit acestuia, impactul a avut loc astăzi, 29 noiembrie, curent, în jurul orelor 11:40 pe traseul Chișinău-Leușeni, km 22. Automobilul de model „VW Touareg” la volanul căruia se afla un locuitor al or. Cricova, de 40 de ani, care se deplasa din direcția Leușeni spre Chișinău s-a tamponat cu automobilul de model „Toyota” la volanul căruia se afla un locuitor al or. Stăuceni, de 33 de ani.

Poliţia investighează circumstanţele producerii accidentului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.