Relaţiile moldo-ruse după revenirea lui Putin la preşedinţia Rusiei – opinia experţilor Directorul Asociației Pentru Politică Externă, Victor Chirilă, consideră că politica Federaţiei Ruse în raport cu Republica Moldova va rămâne neschimbată odată cu revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin.
Timofti l-a felicitat pe Putin, cel din urmă l-a invitat la Moscova Președintele moldovean i-a urat bun venit și felicitări pentru numirea în calitatea de ambasador în Republica Moldova, exprimându-şi speranța că relațiile moldo-ruse se vor îmbunătăți considerabil pe durata mandatului său.
Socola: Satul de la poalele stâncii (GALERIE FOTO) De data aceasta ne îndreptăm spre un sat de pe malul bătrânului Nistru – Socola, aflat la circa 100 de km de Chişinău şi cam 10 de centrul raional Şoldăneşti.
Viziunea Kremlinului asupra rezolvării diferendului transnistrean Preşedintele rus, Vladimir Putin, imediat după preluarea mandatului, la 07 mai, a semnat un decret privind măsurile de punere în aplicare a politicii externe, menţionează presa rusă.
FMI „Încetinirea creşterii economice a Republicii Moldova e datorată situaţiei din regiune” Şeful Misiunii FMI pentru Moldova, Nikolay Gueorguiev, consideră că încetinirea creşterii economice a Republicii Moldova se datorează în fond contextului economic din regiune.
Comuniştii nu vor avea referendum consultativ Referendumul consultativ înaintat de către Grupul de iniţiativă al PCRM cu scopul de a cere votul de neîncredere a populaţiei în actuala guvernare nu va avea loc.
Opinii: Sistemul uninominal de vot i-ar aduce Tiraspolului 11 locuri în Parlamentul de la Chişinău Introducerea sistemului electoral uninominal va accelera procesul de reintegrare a Republicii Moldova, menţionează expertul organizaţiei non-guvernamentale IDIS Viitorul Leonid Litra.
Timofti: Sper că vom avea regim liberalizat de vize la sfârșitul anului 2013 „Dacă ne vom face temele la capitolul Legea anti-discriminare și de reformare a CCCEC, sper că vom avea regim liberalizat de vize la sfârșitul anului 2013”. De această părere este Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti care a declarat într-un interviu pentru Jurnal.md că am putea avea un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană până la finele anului viitor, cu condiția că se rezolvă problemele ce țin de cerințele UE.
Nina Ştanski „Nu purtăm negocieri pentru formarea unui proiect de federalizare” Şeful Departamentului de Relaţii Externe de la Tiraspol, Nina Ştanski, într-un interviu acordat agenţiei „Novâi Reghin” a afirmat că autorităţile din stânga Nistrului nu poartă negocieri cu autorităţile de la Chişinău pentru construirea unui proiect de federalizare a Republicii Moldova.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova