De Paști avem liber peste Nistru Și anul acesta circulație dintre cele două maluri ale Nistrului va fi liberă de Paști. O decizie în acest sens a fost luată de premierul desemnat, Vlad Filat și așa-zisul lider de la Tiraspol, Evghenii Șevciuc.
Ultima oră! Marian Lupu îl propune pe Corneliu Gurin la funcția de procuror General Corneliu Gurin a fost propus de președintele Parlamentului Marian Lupu la funcșia de procuror general.
Vlad Filat s-a întâlnit cu deputații liberali conduși de Ion Hadârcă Premierul desemnat, Vlad Filat, a avut aseară o întâlnire cu grupul de deputați liberali conduși de Ion Hadârcă.
Tatiana Nogailic: ”Nici integrarea europeană nu-i poate ajuta pe cetățenii moldoveni din Italia” Tatiana Nogailic este stabilită de 12 ani la Roma, Italia . In 2004 a lansat Asociaţia Moldovenilor din Italia: „AssoMoldave”. Astfel, ea încearcă să-i ajute pe moldovenii ajunși în Italia, dar să contribuie și la o comunicare mai bună între cetățenii noștri, dar și îi informează cu ajutorul Ghidului pentru orientare și integrare socială a moldovenilor, care este deja la ediția III.
Deputatul moldovean Valeriu Guma, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în România Deputatul Valeriu Gumă a fost condamnat definitiv , astăzi, la doi ani de închisoare cu executare în România, de către judecătorii instanţei supreme, care au respins recursurile în dosarul de corupţie al acestuia, anunță realitatea.net.
Haios! Vezi ce face o veveriță numai pentru a mânca ceva/VIDEO Imaginile în care o veveriță recurge la orice numai pentru a mânca nucușoare și alune au înconjurat lumea.
Voronin la ULIM: “Limba română n-a existat niciodată”. Cum au reacţionat studenții/ VIDEO Liderul Partidului Comunist, Vladimir Voronin, a susţinut astăzi o lecţie publică la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM). La întâlnirea studenţilor cu liderul comunist a fost prezentă şi conducerea universităţii, mai mult de atât mai multe examene programate pentru astăzi au fost replanificate pentru ca studenţii să participle la eveniment.
Guvernul vrea să majoreze salariile bugetarilor Guvernul în exercițiu vrea să majoreze salariile bugetarilor. Cu o inițiativă în acest sens a venit ministrul Muncii în exercițiu, Valentina Buliga.
Votul uninominal a trecut de Comisia Juridică Raportul va fi de 51 de deputaţi aleşi în circumscripţia naţională (pe liste de partid) şi 50 de deputaţi în circumscripţii uninominale.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova