Voronin la ULIM: “Limba română n-a existat niciodată”. Cum au reacţionat studenții/ VIDEO

Liderul Partidului Comunist, Vladimir Voronin, a susţinut astăzi o lecţie publică la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM). La întâlnirea studenţilor cu liderul comunist a fost prezentă şi conducerea universităţii, mai mult de atât, mai multe examene programate pentru astăzi au fost mutate în altă zi pentru ca studenţii să participle la eveniment.

Voronin a profitat de mediul academic în care se afla şi a ţinut studenţilor o lecţie de “istorie”.

“Eu, fiind deputat în ultimul soviet suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti la 31 august 1989 conştient am ridicat mâna pentru legea limbii de stat, legea despre funcţionarea limbilor în RSSM în care este stipulat că limba noastră este moldovenească. Ce fac ei astăzi? Unde e limba moldovenească? Ei nu înţeleg şi nu ştiu că limba română ca atare nu există şi nu a existat niciodată? Ea a fost rezultatul creării statului român”, le-a spus studenţilor liderul comunist.

Totodată, acesta a adăugat că “România când s-a format ca stat a luat limba noastră moldovenească şi a numit-o română pentru că statul se numea România". "Întrebaţi românii de peste Prut cum numesc limba lor în România – limba moldovenească”, a adăugat Voronin.

Reacţia studenţilor la discursul lui Voronin despre limba vorbită în Republica Moldova a fost diferită. O parte dintre ei au râs, iar alţii au preferat să părăsească sala.

Imaginile video ne-au fost oferite de către un student care a participat la eveniment:

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.