Aura, cantareata intr-un restaurant de epoca

„Dragostea mea călătoare” este numele piesei ce beneficiază de un videoclip şi cu care Aura, ajutată de regizorul Svetlana Frumusachi (cu care face o echipă de succes deja al patrulea clip), sparge iarăşi gura târgului. Videoclipul este realizat în Studioul de producţie EU TV.

Piesa (text şi muzică) este scrisă de Georgeta Voinovan, un chanson francez, un stil inedit pentru Aura, o piesă retro şi un videoclip la fel de retro, de fapt, videoclipul este un mic film de dragoste, realizat în Muzeul de Istorie şi într-un restaurant din gară.
Cu acest videoclip Aura revine iar în gara de trenuri, de unde plecase cu altă realizare reuşită – „Se întoarce calendarul”. „Gara, trenul simbolizează timpul. De multe ori prefer să iau masa în restaurantul din gară, în care am filmat şi multe scene din videoclip corespund realităţii. Eroina mea este o cântăreaţă glamour şi cântă în restaurant, într-un restaurant al anilor ’40-’50 şi, în paralel cu activitatea ei artistică, videoclipul conţine secvenţe din viaţa ei personală”, spune Aura, care consideră că, deşi videoclipul ilustrează o poveste de dragoste de la mijlocul secolului şi mileniului trecut, el este foarte actual. „Foarte multe persoane pot afirma astăzi că dragostea lor e călătoare, deoarece mulţi pleacă la muncă sau studii peste hotare şi mulţi nu revin definitiv niciodată”, argumentează vedeta.

În videoclipul piesei „Dragostea mea călătoare”, Aura este o adevărată divă retro, fiind ajutată în desăvârşirea look-ului de stilista Valentina Radcenco, make-up artistul Gabi Ciubara şi hair-stilistul Ion Ţurcanu. Alături de ea, în videoclip apar dansatorii din jazz baletul „New Port”, conducătorul artistic al colectivului, Alexandru Voitenco, jucând şi rolul partenerului ei din videoclip.// Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.