Atenţie! Dacă aveţi o casă de mai mare de 120 de metri şi mai scumpă de 1,5 mil. lei, aţi putea achita o taxă suplimentară

Persoanele fizice care dețin imobile cu o suprafaţă mai mare de 120 de metri pătraţi şi cu o valoare cadastrală mai scumpă de 1,5 milioane de lei ar putea achita o taxă suplimentară pe avere în valoare de 0,8% din valoarea imobilului.

Cel puţin prevederi în acest sens sunt incluse într-un şir de acte ce vizează politica fiscală pentru anul 2016, prezentate astăzi în cadrul Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective.

Ministrul Finanţelor Octavian Armaşu a declarat că suma estimată care ar putea să vină în bugetul țării în urma noii taxe variază între 50 și 100 de milioane de lei pentru anul curent.

Această plată va fi achitată anual, conform situaţiei de la 1 noiembrie.

„Nu se va lua în considerație cum a ajuns imobilul în proprietate, important e că acesta este un imobil de o valoare înaltă care aparține unei persoane fizice. În acest fel ne propunem să obținem impozitate suplimentară de la persoanele care au averi mai mari”., a precizat Armaşu.

Ministrul a mai spus că își propune ca acest mecanism de impozitare să poată să fie aplicat și pe alte bunuri de mare valoare. Prevderea va intra în vigoare, doar după adoptarea de către Parlament a politicii fiscal-bugetare.

De notat că proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2016 mai prevede între altele schimbarea și actualului sistem de evaluare a bunurilor imobiliare. Astfel, începând cu anul 2016, toți proprietarii de imobil vor fi obligați să-și evalueze patrimoniul, iar ulterior, o dată la trei ani – să-l reevalueze. Evaluarea va fi efectuată de firme specializate și autorizate, din contul proprietarul imobilului.

De asemenea, pachetul politicii fiscal-bugetare pentru anul curent mai prevede majorarea impozitului funciar pentru terenurile agricole, accizelor la produsele petroliere, la mașinile importate, alcool și țigări.

Foto: www.telegrafonline.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.