Asociaţia “Parlamentul ’90”: Ghimpu – slab, frustrat şi xenofob

Chişinău / Moldova.ORG/ — Deputaţii primului Parlament din istoria Republicii Moldova ca stat independent şi democratic, cei care au contribuit la construirea statalităţii şi instaurarea libertăţii în Republica Moldova, membrii Asociaţiei “Parlamentul ’90” sunt foarte indignaţi şi dezamăgiţi de acţiunile actualei guvernări. În special, aceştia sunt supăraţi pe liderul liberalilor, Mihai Ghimpu care a muncit alături de ei în Parlamentul ’90.

Preşedintele Asociaţiei “Parlamentul ’90”, Pantelei Sandulachi, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că “Mihai Ghimpu, a fost mare „patriot” şi politician în ghilimele, a monopolizat mişcarea de eliberare naţională. Considerăm că Mihai Ghimpu a fost cel mai slab din cei slabi deputaţi din primul Parlament. El de fapt, este frustrat că toată sala râdea când el anunţa că este primul jurist. Este un xenofob adevărat. Nu face decât să-şi promoveze politica de partid în politica acestui stat”.

Primii deputaţi ai Republicii Moldova susţin că este o jignire pentru ei că politicienii nu au votat proiectul de lege propus de către deputaţii PLDM, cu privire la acordarea anumitor facilităţi pentru ei cu ocazia a 20 de ani de independenţă a Republicii Moldova.

“A fost un act ruşinos, ticălos, dispreţuitor faţă de toţi cetăţenii. Le cerem actualilor politicieni să nu mai discute niciun proiect de lege cu privire la statutul deputaţilor din primul Parlament”, susţine Valentin Dolganiuc.

În replică, Preşedintele interimar, Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului, s-a arătat foarte indignat de declaraţiile membrilor Asociaţiei “Parlamentul ’90”, menţionând că “dacă oamenii care au votat Declaraţia de Independenţă spun daţi-ne în schimb valori materiale, da-ţi-ne bani, da-ţi-ne paşaport diplomatic, asta, asta…nu vă supăraţi, halal de aşa votanţi ai Declaraţiei de Independenţă”.

Preşedintele Parlamentului susţine că actul de votare a Declaraţiei de Independenţă de către deputaţii primului Parlament trebuie să constituie o valoare naţională şi o acţiune patriotică.

“Oamenii care au votat independenţa ţării au făcu-o din convingere şi nu cer valori materiale în schimb. Patriotismul nu se măsoară în unităţi financiare, nu este atunci când spui eu votez independenţa ţării, dar îmi daţi în schimb pensie mai mare, statul mă înmormântează din contul bugetului de stat. Nu vă pare un pic ridicole lucrurile astea? Ele sunt departe de valorile de patriotism”, precizează Marian Lupu, făcând referire la faptul că legea propusă de către PLDM, privind acordarea privilegiilor membrilor primului Parlament nu semăna a fi un proiect de lege ci doar o vizibilă acţiune a cuiva de a mulţumi pe cineva.

Deocamdată Mihai Ghimpu nu a comentat declaraţiile foştilor colegi de Legislativ.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.