Asociatia INTAS va acorda savantilor moldoveni 1 mln. de euro pentru implementarea unor proiecte comune

Asociatia Internationala pentru promovarea colaborarii cu savantii din noile state ale fostei URSS – – INTAS (The International Association for the Promotion of Co-operation with Scientists from the New Independent States (NIS) of the Former Soviet Union) va acorda savantilor moldoveni 1 mln. de euro pentru implementarea unor proiecte comune, s-a anuntat, vineri, in cadrul unui simpozion international "Moldova-INTAS’2005: colaborare stiintifica si apeluri comune", organizata de Academia de Stiinte a Moldovei (ASM).

Vicepresedintele ASM Ion Tighineanu a precizat pentru INFOTAG ca simpozionul a intrunit 200 de savanti din 18 tari. Termenul de depunere a cererilor de participare la concurs expira la inceputul lunii septembrie.

Din lipsa de fonduri, nu toti savantii din republica participa la seminare internationale, motiv pentru care Academia i-a invitat pe savantii internationali in Moldova. Cercetatorii de la noi vor putea gasi parteneri pentru colaborare si, eventual, vor obtine granturi, a spus el.

Potrivit lui Tighineanu, vor fi finantate proiecte in domeniul biotehnologiilor si nanotehnologiilor, al biologiei moleculare, biomedicinei. Savantii moldoveni in virsta de sub 35 de ani pot spera la burse din partea INTAS si urma stagii la laboratoare din Europa, cu durata de 6-12 luni.

Din anul 1993, cind Moldova a initiat colaborarea cu INTAS, au fost implementate 78 de proiecte stiintifice comune in valoare de 1,1 mln. euro. // INFOTAG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.