Arta ca instrument. Expoziția de pictură în cadrul festivalului Coming Out Day 2023

Lucrări ale pictorilor queer din Slovacia, Georgia și Republica Moldova au fost expuse în cadrul Coming Out day Fest, organizat de centrul Genderdoc-M la Chișinău. Acestea încă mai pot fi văzute la Casa de Creație Piotr Alii până pe 11 octombrie, inclusiv. 

Expoziția a reunit lucrări executate în stiluri și cu tematici diferite: scene de familie, expresii de durere sau dragoste, abstracțiii, dar și poveștile artiștilor queer din spatele lor. 

În cadrul expoziției sunt prezentate lucrările pictorilor Janko*a Kucera din Slovacia, Lenei Dobrovenco și Anastasiei Danilova din Republica Moldova și Ekăi Tkemaladze din Georgia. 

Lucrurile de care oamenii uită, atunci când vorbesc despre cuplurile homosexuale

„Lucrările pe care le-am expus aici arată viața cotidiană a unui cuplu de lesbiene. Nu am vrut să fie prezent cuplul, însă mesajele inserate în lucrări arată că este vorba de un cuplu de femei. Am ales să ilustrez niște scene cotidiene, cunoscute tuturor, pentru că asta e rutina de care oamenii uită complet atunci când vorbesc de cuplurile homosexuale. De multe ori relațiile homosexuale sunt reduse la sex, iar eu am vrut să ilustrez scene simple din viața cotidiană, care sunt cunoscute tuturor celor care au trăit vreodată cu persoana iubită”, spune Anastasia Danilova. 

Anastasia explică: arta poate fi un instrument cu  ajutor căruia peroanele queer se pot face mai bine înțelese de cei din jur. „Există foarte multe persoane queer talentate, iar prin artă aceștia acestea își pot spune povestea, să vorbească despre lucruri simple sau despre experiențele dureroase și traumatizante. Fiecare dintre noi percepe arta diferit, dar fiecare dintre noi încearcă prin artă să se exprime pe sine sau un mesaj important pentru ea/el”. 

Culori și povești 

Pictorii și lucrările care și-au găsit loc în cadrul expoziției sunt extrem de diferiți, însă îi unesc sunt experiențele personale personale și limitele pe care le depășesc. Chiar dacă autorii din Slovacia și Georgia nu vor fi prezenți în cadrul expoziției, vizitatorii au ocazia să le afle istoria și ce înseamnă arta pentru ei. Alături de lucrările fiecărui pictor poți citi o scurtă descriere, scrisă de ei. 

Piotr Alii, proprietarul casei de creație cu același nume, care găzduiește expoziția, spune că este prima sa colaborare ce Genderdoc-M. „Fiecare pictor este prezentat într-o cameră aparte, în care am încercat să creăm o atmosferă care să accentueze stilul și mesajul lucrărilor.” 

Fiecare cameră te induce într-o nouă lume: culorile calde și stilul ușor copilăresc al Anastasiei Danilov; contrast de culori și forme imrepsioniste de Janko*a Kucera; albastrul profund și linii moi ale Lenei Dobrovenco; culorile aprinse și autoportretele grăitoare ale Ekăi Tkemaladze. 

Expoziția în cadrul Coming Out Day Fest 2023, poate fi văzută până pe 11 octombrie, la Casa de creație „Piotr Alii”, pe Strada Mihai Eminescu, 4. 

Cariera mea în jurnalism a început în 2021 la Moldova.org. La început m-am aventurat în subiecte legate ecologie și educație sexuală. Apoi, am devenit creatoare de conținut pentru contul de TikTok Moldova.org. Pe lângă asta, hobby-ul meu, fotografia, s-a dovedit o abilitate utilă pentru ilustrarea propriilor articole, dar și ale colegilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.