Aproape totul despre Grigore Vieru

Cred că n-am greşit punând în fruntea acestor rânduri titlul de mai sus, pentru că tocmai aşa mi se pare a fi revista „Limba Română”, nr.1-4 din ianuarie-aprilie curent, revistă de ştiinţă şi cultură, editată cu sprijinul Institutului Cultural Român. Publicaţia ne prezintă (în 416 pagini) aproape integral viaţa şi activitatea literară a regretatului Grigore Vieru, care s-a trecut dintre cei vii exact în ziua de naştere a lui Eminescu şi după o manifestare organizată la Cahul în memoria celui mai mare poet al românilor.

„Grigore Vieru a fost unul dintre fondatorii şi susţinătorii revistei noastre, unul dintre autorii ei consacraţi, ceea ce ne-a determinat să programăm o ediţie specială, având drept obiectiv înfăţişarea figurii emblematice a poetului”, mărturiseşte în prefaţa publicaţiei redactorul-şef, Alexandru Bantoş. În acest scop, colectivul redacţiei s-a adresat mai multor scriitori, critici literari, intelectuali de la noi şi de peste hotare cu invitaţia de a participa la elaborarea acestui număr de revistă. Astfel, textele adunate aici constituie o sursă generoasă pentru a cunoaşte ce a gândit şi ce a scris Grigore Vieru despre limba română şi neamul românesc, despre misiunea artei poetice în acest timp zbuciumat şi plin de incertitudini.

Constantin Ciopraga, Alex. Ştefănescu, Mihai Cimpoi, Spiridon Vangheli, Nicolae Dabija, Vladimir Beşleagă, Ana Bantoş, Daniel Corbu, Ion Hadârcă – iată doar câteva nume de notorietate care ni-l prezintă pe Grigore Vieru – poetul şi omul.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.