Anul curent va fi lansat Programul Operational Comun Romania-Ucraina-Moldova

Moldova.ORG — Viceministrul economiei si comertului Viorel Melnic a participat marti, 3 iulie la lucrarile seminarului dedicat consolidarii capacitatii de management a nivelelor centrale si regionale in elaborarea de proiecte in cadrul Programului Operational Comun Romania-Ucraina-Moldova, informeaza serviciul de presa al Ministerului Economiei si Comertului.

Conform informatiei expuse de catre Viorel Melnic ca in anul curent va fi lansat Programul Operational Comun trilateral Romania-Ucraina-Moldova, pina acum fiind doar un program bilateral Romania-Moldova.

Programul va fi implementat in perioada anilor 2007-2013 si are drept scop stimularea potentialului de dezvoltare al zonelor de frontiera, prin favorizarea contactelor intre partenerii de pe ambele parti ale granitei, in scopul imbunatatirii situatiei economico-sociala si a mediului inconjurator.

Programul prevede acordarea de finantare nerambursabila autoritatilor locale si regionale, ONG-urilor, organizatiilor educationale, selectate la licitatii publice de propuneri de proiecte comune de cooperare transfrontaliera.

Criteriile de selectie sunt aprobate de catre Comitetul Comun de Monitorizare. Criteriile minime la care trebuie sa corespunda proiectele pentru a facilita de finantare sunt urmatoarele: existenta unui partener de partea cealalta a granitei, capacitatea administrativa, capacitatea tehnica, capacitatea financiara si unul din parteneri trebuie sa fie raman. Proiectele intre parteneri din Ucraina si Moldova nu vor fi acceptate.

Aria eligibila de cooperare in cadrul Programului este tot teritoriul Republicii Moldova, din Romania – Botosani, Galati, Iasi, Suceava, Tulcea si Vaslui, din Ucraina regiunile Odessa si Cernauti.

Bugetul Programului Operational Comun Romania-Ucraina-Moldova este de 126 mil. euro.

Seminarul informational este organizat de catre Ministerul Economiei si Comertului cu suportul Ministerul Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Locuintelor din Romania si a Proiectul GTZ “Intarirea capacitatii de gestionare la nivel central si regional in vederea dezvoltarii portofoliilor de proiecte care vor fi finantate din Programul Operational Comun Romania-Ucraina-Moldova”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.