Moldova neutră şi neutralizată
Autor: Aurel Olaru pentru Moldova.org
În analiza din 4 aprilie 2007 „Evoluţiile Rusiei, Moldova şi NATO” de pe Moldova.org am menţionat că presa rusă şi internaţională a discutat noua strategie de politică externă a Moscovei. În discuţiile pe marginea acestei strategii, inclusiv în presa de la Chişinău, au fost făcute afirmaţii precum că Moldova nu ar trebui să intre in NATO pentru că soluţionarea problemei transnistrene depinde de statutul de neutralitate a Republicii Moldova. Această teză, deşi indirect, a fost întărită chiar de Rusia într-o serie de intervenţii după declaraţia preşedintelui Putin în faţa Dumei. Să vedem dacă poziţia Rusiei şi a Republicii Moldova într-adevăr trebuie să coincidă la acest subiect.
Scopul iniţial şi nedeclarat al neutralităţii strategice a Republicii Moldova a fost retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ţării. Stipularea neutralităţii a fost introdusă în Constituţia RM pentru a-i oferi o greutate juridică cât mai mare atât pe plan intern cât şi poate în primul rând pe plan internaţional. Neutralitatea este adusă drept argument în toate discursurile în care Chişinăul cere retragerea trupelor ruse. Un astfel de discurs, credem, este corect, dar din păcate nici până acum nu are un efect palpabil.
Întrebarea la care trebuie să răspundem este, deci, următoarea – a fost şi mai este oare principiul de neutralitate suficient pentru a atinge scopul propus de retragere a trupelor ruse din Republica Moldova?
Situaţia actuala demonstrează că şi după 15 ani de la adoptarea neutralităţii trupele ruse încă se află pe teritoriul ţării şi, din ultimele declaraţii de la Moscova, nu este clar când vor părăsi Republica Moldova.
Este evident că este interesul RM este de a asigura retragerea trupelor ruse, care prezintă protecţia regimului de la Tiraspol. Guvernele succesive de la Chişinău au încercat să o facă cu mai mult sau mai puţin entuziasm, în dependenţa de aşteptările pe care le aveau faţă de Rusia. Pe de altă parte de fiecare dată urmăream dependenţa dintre interesul Chişinăului şi relaţia acestuia cu interesele Moscovei. Până acum o asemenea corelare nu a existat. În comentariile recente ale experţilor ruşi pe marginea recentei strategii de la Moscova este menţionat destul de clar că Rusia doreşte ca Republica Moldova să fie un stat neutru. Mai recent preşedintele Putin, membri ai administraţiei prezidenţiale şi MAE-ul rus au declarat fără ambiguităţi că Rusia trebuie sa-şi asigure cel puţin o zonă tampon de state neutre împrejurul său. Moldova a fost menţionată clar în acest context. Alte idei ruseşti aduc în discuţie din nou, ca şi în Memorandumul Kozak din 2003, dorinţa Rusiei să-şi staţioneze trupele în regiunea transnistreană a RM pe un termen nedefinit.
Deci, fără îndoială, neutralitatea RM şi staţionarea trupelor ruse în Moldova sunt cele două interese naţionale ruseşti pe care aceştia vor încerca să le implementeze pe cât posibil. Aceste interese sunt gândite de Rusia ca două interese care se îmbină şi completează reciproc, şi pe care Rusia le va promova concomitent.
În mod concret, Rusia ar putea să propună rezolvarea coliziei juridice între statutul de neutralitate a RM şi dorinţa sa de a-şi păstra trupele în Moldova prin oferirea Moldovei a unui statut de neutralitate garantată. Aceasta ar presupune şi schimbarea constituţiei RM odată cu alte modificări care ar permite „soluţionarea” conflictului transnistrean conform intereselor ruseşti, cu alte cuvinte prin instaurarea unui control asupra Chişinăului aidoma unui protectorat. Fără îndoială, nu trebuie să pomenim în prea multe cuvinte că o asemenea evoluţie va rezulta în transformarea Moldovei într-o regiune controlată de Moscova cu rusificarea şi transnistrizarea Moldovei.
Până acum am auzit mai multe argumente în favoarea neutralităţii Moldovei, printre care vom menţiona comparaţia cu statele neutre cum este Elveţia, Austria şi Finlanda. Nu a fost menţionată, dar s-a subînţeles faptul că neutralitatea acestora a profitat statele în cauză printr-o stabilitate şi dezvoltare economico-financiară la care ne vom referi pe scurt mai jos. Trebuie să menţionăm că percepţiile de la Chişinău vizavi de aceste modele de neutralitate nu corespund modelelor de enutralitate ale acestor ţări. Cu alte cuvinte neutralitatea elveţiană este înţeleasă diferit de experţii moldoveni decât de elveţieni. O astfel de scăpare era de aşteptat pentru că Republica Moldova nu a pornit de la ideea neutralităţii ca o soluţie garantată pentru asigurarea securităţii sale militare şi economice, dar de la o idee provizorie de eliberare a teritoriului şi deschiderea altor opţiuni de abia după retragere. Astfel, experţii guvernamentali au încercat să adapteze neutralitatea elveţiană, austriacă sau finlandeză la condiţiile Moldovei, fără să considere implicaţiile de durată pentru ţară.
Spre deosebire de aceste ţări Republica Moldova nu şi-a asigurat o neutralitate garantată. Condiţiile istorice în Moldova din perioada 1991-1992 au fost diferite de cele elveţiene, ca şi motivele pentru declararea neutralităţii. Neutralitatea Moldovei este una declarată (de ea înseşi) şi nu este garantată de nimeni în cazul unei evoluţii militare. Pe de altă parte, este greu să credem că Moldova poate fi atacată de către Ucraina, România sau chiar şi de Rusia direct. Astfel, se confirmă scopul iniţial de declarare a neutralităţii – unicul ei obiectiv a fost utilizarea acestui principiu pentru retragerea trupelor ruse care aşa şi nu a avut loc.
Încă o diferenţă pe care „nu o observă” Chişinăul este că Elveţia, Austria şi Finlanda nu au comunităţi politice active ruseşti pe teritoriul lor, scopul cărora este ca program maxim protejarea şi promovarea ideologiei şi intereselor naţionale ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova şi ca program minim asigurarea unui statut superior pentru grupul lor în comparaţie cu majoritatea populaţiei, conform practicii din timpul URSS.
Un alt argument important pe care foarte puţină lume îl menţionează în Republica Moldova este că neutralităţile Austriei şi Finlandei au fost negociate între URSS şi Occident. Neutralitatea acestor două state a fost schimbată pe o susţinere economică occidentală şi prezenţa acestor două state în sfera de influenţă occidentală. Ori în cazul neutralităţii pe care o propune Rusia acum, Republicii Moldova îi revine rolul unei zone de tampon din sfera de influenţă rusească, respinsă de Moldova şi de mulţi dintre cetăţenii ei care au votat „cu picioarele” pentru a se afla în Europa.
Vom menţiona încă un alt argument economic, dar cu implicaţii pe plan militar, care din nou scapă atenţiei exponenţilor pro-neutralitate de la Chişinău – costul neutralităţii. Astfel cheltuielile militare în statele neutre este de la aproximativ 0,9% (Austria) până la 1,7% (Suedia) din Produsul Intern Brut (PIB), ceea ce înseamnă între trei şi şase miliarde de Euro. Moldova este incapabilă să asigure câteva miliarde de euro anual pentru apărare. Chiar dacă se face un calcul în lei reieşind din bugetul ţării, pentru a-şi asigura nivelul minim de securitate în condiţiile neutralităţii, Concepţia reformei militare menţionează că ar fi nevoie de 2,4% din PIB. Însă, în mod real, nici această sumă în lei nu poate fi asigurată din bugetul de stat. Din an în an cheltuielile pentru apărare se reduc ca şi Forţele Armate care acum sunt mai mici, mai prost dotate şi antrenate decât cele ale regiunii transnistrene. Iar forţele regimului de la Tiraspol, care sunt în esenţă forţe ruse sub steag „transnistrean” reprezintă o ameninţare directă la securitatea Republicii Moldova, dar chiar şi la adresa populaţiei din regiunea ocupată. Deci, un eventual argument că RM poate sa-şi asigure neutralitatea singură de asemenea nu este valabil.
Nici măcar conceptele de neutralitate adoptate de către statele europene nu mai sunt considerate la zi. Astfel, toate au aderat la Parteneriatul pentru Pace al NATO, iar mai recent Finlanda demolează şi aparenţa neutralităţii sale permanente prin discuţii aprinse despre necesitatea de a abandona statutul său de neutralitate impus tot de Rusia anterior. Finlanda actualmente examinează opţiunea de a intra în NATO sau să aştepte crearea unui mecanism viabil de apărare comuna a Uniunii Europene la care ea să adere. În acest context se discută şi aderarea la un NATO pe care comunitatea europeană l-ar prelua şi transforma într-un sistem de apărare comuna a UE. Odată intrată în Uniunea Europeană şi Republica Moldova va putea beneficia de mecanismele de securitate oferite de către UE. Dacă, însă, UE nu va crea un mecanism viabil, unica alternativă europeană va rămâne ca şi până acum NATO.
Despre beneficiile pe care le oferă Parteneriatul pentru Pace (PpP) cu NATO deja am scris în ziarul Flux pe 29 septembrie 2006. Ele sunt ample şi deja echivalează cu investiţii de milioane de dolari în Moldova, inclusiv prin intermediul unor fonduri destinate în particular ţării noastre şi Georgiei. Despre existenţa unor astfel de beneficii pentru statele participante la PpP vorbeşte şi faptul că toate statele neutre europene au aderat la acest Parteneriat şi nu au nici o intenţie să-l părăsească. În ce priveşte apropierea şi mai departe de NATO şi chiar o eventuală aderare la Alianţă vom menţiona aspectul securităţii pe care NATO îl poate oferi Republicii Moldova. Aceste este incontestabil, dar nu este singurul şi cel mai important element al apropierii de Alianţă – cei care au urmărit cu atenţie procesele de aderare ale altor ţări la NATO au observat că investiţiile în aceste ţări au crescut considerabil după aderare. Deci, a crescut şi bunăstarea populaţiei.
Fără îndoială interesele ruseşti de a menţine Moldova neutră sau într-o neutralitate obedientă Rusiei merg împotriva intereselor naţionale, inclusiv economice, ale Republicii Moldova. În acelaşi timp modelele de neutralitate elveţian, austriac şi finlandez la care deseori fac referinţă experţii de la Chişinău nu mai sunt actuale şi nici nu pot fi comparate cu cel propus Moldovei de către Rusia.
Pe de altă parte apropierea Moldovei de NATO reprezintă o pârghie asupra negocierilor noastre cu Rusia şi marionetele lor din Tiraspol. Aceştia se opun şi se tem de o eventuală apropiere a Moldovei de NATO şi trebuie să ne întrebăm de ce? Concluzia logică este că Rusia se teme că NATO poate ajuta Moldova din mai multe puncte de vedere, să întărească Moldova şi să submineze monopolul Rusiei în regiunea transnistreană. O Moldova mai puternică, susţinută de NATO este mult mai periculoasă Rusiei decât o Moldovă neutră şi deci slabă. Această frică trebuie utilizată de către conducerea RM.
