Chişinău / Moldova.ORG/ — Scandalul iscat între membrii AIE este o piedică majoră în calea reformelor. Aceste lucruri au fost costatate de către analiştii politici în cadrul unei emisiuni televizate unde au discutat despre tensiunile apărute în cadrul AIE şi cauzele acestora.
Nicolae Chirtoacă, ex-ambasadorul Republicii Moldova în SUA, crede că "varianta optimă este dezasamblarea sistemului moştenit de actuala Alianţă şi pregătirea pentru modernizarea în genere a economiei". După părerea analistului, pentru aceasta este nevoie de voinţă politică şi conştientizarea faptului că sectorul privat în ansamblu va juca un anumit rol.
Analistul politic, Viorel Ciubotaru a menţionat că "Cele mai mari reforme, reforme cruciale se fac cu generozitate. Iată cuvântul care ar trebui să domine mai departe: generozitate şi compromis. Schimbarea instrumentelor din buisness, a limbajului din business cu limbajul politic, dialogul politic, inclusiv şi cu opoziţia".
Astfel, găsirea unui compromis ar putea fi o contribuţie esenţială la realizarea reformelor.
Cât despre disensiunile din Alianţă, Nicolae Chirtoacă a menţionat că “ Vlad Filat îşi permite foarte rar explozii de emoţii, iar ceea ce s-a întâmplat ieri, este cu totul altceva. Nu a fost rezultatul unor emoţii, ci un pas foarte bine calculat. Nu are importanţă cât de dur a fost şi ce va urma. Strategii PLDM au luat o decizie. Liderul liberal-democrat urmăreşte, de fapt, resetarea în interiorul AIE, care, sau va fi făcută în baza condiţiilor înaintate de PLDM, sau nu va fi făcută deloc”.
La rândul său, analistul politic, Igor Boţan, a menţionat că “Nu cred că este vorba despre un măcel între Prim-ministru şi Prim-vicepreşedintele Parlamentului. Mai degrabă sunt nişte înţepături, care s-au făcut în contextul conflictului iscat în jurul întreprinderii "Franzeluţa".
Menţionăm că ieri, Vlad Filat, a dezvăluit numele “păpuşarului”, precizând că acesta nu este altcineva decât Vlad Plahotniuc. În replică, cel din urmă l-a numit pe premier: “Regele contrabandei”, “Ţara Ipteh” şi “Gangsterul tranziţiei moldoveneşti”. Vlad Filat l-a învinuit pe Plahotniuc de dirijarea unor întreprinderi cu capital major ale statului.