Analist despre intentia lui Nastase de a bloca PMAN

Intenția liderului PPDA, Andrei Năstase, de a bloca Piața Marii Adunări Naționale de Ziua Independenței este o nesimțire. De această părere este editorialistul de la Ziarul Național, Nicolae Negru. În opinia jurnalistului, independența nu este a lui Năstase, ”să o calce în picioare, să o terfelească în lupte politice, electorale”.

Negru subliniază că nu este pentru prima dată când liderul PPDA țintește cu protestele în Ziua Independenței și se întreabă dacă la mijloc este un joc al serviciilor speciale de la Kremlin.

”O face din nesimțire, din înclinația spre fanfaronadă, fărâma de succes să-l fi orbit sau această atitudine ține de rolul său de marionetă, provine din relațiile sale dubioase, din comunicarea cu unii agenți FSB? Care e rolul celorlalți membri ai Comitetului de Rezistență? Sunt ei niște statiști, yesmeni?”, scrie Negru.

Jurnalistul spune că dorința lui Năstase de a profita de simbolismul Zilei Independenței este o fățărnicie.

”Dacă sentimentul protestatar a putut fi ținut pe „hold” aproape două luni de zile, dacă s-a umblat cu piatra în sân (rucsac sau poșetă) până acum, nu se mai putea face la fel câteva zile în plus sau în minus? De ce să ne ascundem după deget? De ce să ne comportăm de parcă Plahotniuc nu ne-ar aparține, e corp străin, parașutat de undeva, de parcă nu am făcut afaceri împreună cu el, nu ne-am aflat cu el la guvernare din 2009 și îl descoperim abia acum? Fățărnicia, fariseismul, jocul politic trebuie să aibă o limită”, afirmă editorialistul.

Acesta nu trece cu vederea nici afirmațiile altor personaje din anturajul lui Năstase, care și-au asumat rolul de mentor care să dea sfaturi și să arunce reproșuri României.

”Se întreabă Octavian Țâcu, ideologul mai recent al „rezistenței”, de ce Bucureștiul, în special președintele Iohannis, nu reacționează la evenimentele din Chișinău, cum o face Bruxellesul și Washingtonul (din punctul nostru de vedere, pozițiile Bucureștiului și Washingtonului nu diferă prea mult). Concluzia pe care o trage e de pe poziții de mentor, de pretinsă superioritate morală, cu o bună doză de automăgulire. Răspunsul însă ar putea fi altul: că președintele României este pur și simplu mai bine informat decât dl Țâcu, că nu are încredere în calitatea și integritatea, în independența liderilor PPDA și (în ultima vreme) PAS. Doar că (presupunem), spre deosebire de „curajosul” istoric, care nu cruță pe nimeni, reciclând, cu o dexteritate surprinzătoare pentru un „unionist” ca el, și unele produse ale propagandei sovietice (cum ar fi cea despre „jandarmul român”), Iohannis e bine educat, nu-și poate permite să fie nepoliticos”, conchide editorialistul de la Ziarul Național.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare