Ana Violeta i-a spus „tata” lui Banica Jr.

Fericire maximă la reşedinţa din Tei a familiei Bănică. Ana Violeta a pronunţat clar primul cuvânt din viaţa sa. Şi acesta a fost „tata”. După o muncă susţinută, bunica micuţei, nimeni alta decât mama lui Ştefan Bănică Jr. şi-a văzut „truda” încununată cu succes. Zile la rând aceasta a repetat, non-stop, în prezenţa nepoatei sale cuvântul „tata”, sperând că prima persoană strigată şi recunoscută să fie tatăl micuţei.

Evenimentul a fost relatat chiar de „Zâna Surprizelor”. „Sunt binecuvântată că Dumnezeu mi-a dat o fetiţă sănătoasă. Nu încetează să îmi aducă fericire în fiecare zi şi de curând, odată cu împlinirea a şase luni de viaţă, mi-a umplut sufletul de bucurie spunând primul cuvânt: tata”, povesteşte vedeta. Aceasta nu pare deloc deranjată că fiica sa nu a rostit „mama”, mai ales că este conştientă că, în ultima perioadă, Ştefan Bănică a fost şi tată, şi mamă pentru pitica lor. Concediul maternal al Andreei, în care aceasta ar fi trebuit să fie omniprezentă în viaţa fiicei sale, s-a transformat, treptat, în apariţii pasagere ale acesteia în dormitorul micuţei. Datorită activităţilor ei profesionale, dar şi a celor de Ambasador UNICEF în România, vedeta a fost nevoită să părăsească ţara de cel puţin două ori pe lună şi, câteodată, chiar şi continentul, atribuţiile ei fiind preluate de bunică, de bona familiei şi de Ştefan.// Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.