Ambasada Germaniei organizeaza cea de-a VIII-a editie a spectacolului muzical in aer liber

Un spectacol muzical in aer liber “Splendorile muzicii universale” va avea loc la 27 iulie curent, la Teatrul de Vara din parcul “Valea Morilor” din capitala.

Concertul a devenit traditional pentru Republica Moldova, fiind organizat pentru al 8-lea an consecutiv, cu sustinerea Ambasadei Germania acreditata in Moldova si Filarmonica Nationala.

In cadrul editiei curente, vor fi prezentate creatii de Strauss, Mozart, Wagner, Haciaturian, Bizet, Verdi, precum si ale compozitorului autohton Oleg Negruta.

Administratorul concertului, Svetlana Bivol, a comunicat marti, in cadrul unei conferinte de presa, ca la concert vor evolua solistii din Moldova: Tatiana Costiuc (soprana), Dumitru Pocitari (vioara), Ina Spanu (xilofon), alaturi de Orchestra Simfonica a Filarmonicii Nationale “Serghei Lunchevici”, alcatuita din peste 70 muzicieni. Invitatii speciali sunt dirijorul Patrick Strub si solistul Marcel Rosca (bas) din Germania.

Intrarea la spectacol este libera. Daca timpul nu va fi favorabil, concertul “se va transfera” in sala Filarmonicii Nationale.

In cadrul aceleiasi conferinte, Bivol, a mai adugat ca se pregateste o surpriza pentru publicul meloman din Moldova, la inceputul toamnei fiind preconizat in premiera pentru Chisinau un festival de muzica clasica –“Beethovenissimo”, care va include interpretarea renumitelor simfonii ale lui Beethoven.

Amintim ca primul spectacol muzical organizat de Ambasada Germaniei in Republica Moldova a avut loc in anul 2000, la initiativa primului secretar al Ambasadei, Regina Lochter.//REPORTER.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.