Ajutorul umanitar al R. Moldova acordat sinistraţilor din Albania

Republica Moldova a expediat duminică un lot de ajutoare umanitare pentru sinistraţii afectaţi de inundaţiile din Albania. Ajutorul umanitar a fost acordat în conformitate cu Hotărîrea adoptată în acest sens de către Guvern sîmbătă, 9 ianuarie curent.

Coloana cu ajutoare umanitare (trei autocamioane cu produse alimentare, pompe, staţii electrice şi medicamente) a fost însoţită de către Vicepremierul Ion NEGREI pînă la punctul vamal Sculeni.

Vicepremierul a menţionat pentru presă că, după aprobarea Hotărîrii privind acordarea ajutorului umanitar Republicii Albania, au fost mobilizate toate forţele Agenţiei Rezerve Materiale şi ale Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, astfel încît în 24 de ore lotul a fost pregătit pentru expediere.

„Bunurile ce se îndreaptă spre Albania sînt foarte necesare în situaţia dificilă pe care o traversează poporul albanez. Este un gest uman. Trebuie să venim în ajutorul celor care au nevoie de aceasta. Sperăm că produsele alimentare, medicamentele şi alte bunuri vor diminua din suferinţa prin care trec sinistraţii”, a spus Ion NEGREI.

Valoarea lotului de ajutoare umanitare este de 476 700 lei. De asemenea, Guvernul Republicii Moldova a oferit şi un ajutor bănesc de 200 000 lei.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare