Ai nevoie să urli? Fă-o în fața computerului și strigătul se va auzi tocmai în Islanda

PE SCURT
Ai trecut prin multe în acest an și se pare că ai nevoie locul perfect pentru a scăpa de frustrări. Un loc mare și neatins. Se pare că ai nevoie de Islanda. Înregistrează-te cum țipi și vom elibera țipătul tău în spațiile frumoase ale Islandei. Când ești gata, eliberează-l. Te vei simți mai bine, promitem” este mesajul care te întâmpină site-ul lansat recent de Ministerul Turismului din Islanda lookslikeyouneediceland.com. 

În așa fel, autoritățile islandeze vor să promoveze turismul.

PE LUNG

Oricine poate intra pe site și să urle în fața computerului, după ce își alege un loc potrivit. Apoi, autoritățile islandeze vor elibera țipătul exact în locul pe care l-ai ales.

Pe pagina proiectului poți să auzi și țipete străine. De exemplu, am auzit „salut”, „cât de mult m-am săturat!” spuse în limba rusă. Am auzit și un „aaaaaa” mai mult de încercare decât eliberarea furiei și frustrării. Am încercat și eu să strig „Getaaaaaaaaaaaaaaaa!”. Strigătul se retransmite mai târziu.

Site-ul oferă și opinia unei terapeute care spune că țipătul este un instrument teraputic. „Ceea ce nu conștientizăm este că răspunsul psihologic la dorința de a striga este responsabilitatea amigdalei. Amigdala se activează când simțim amenințare, lucru pe care l-am simțit în ultima perioadă. Partea benefică a țipătului este că poți să țipi într-un spațiu deschis și calm. Asta îi permite amigdalei tale să scape de stresul acumulat și să se miște înainte”, spune Zoe Aston.

Pe lângă transmiterea live a imaginilor video în locurile unde sunt amplasate boxele, poți să auzi și sunetul natural al peisajului (și să vezi/simți cât de frig este în Islanda). 

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.