Agenţii economici vor putea solicita online licenţă/ VIDEO

Agenţii economici din Republica Moldova vor putea solicita de astăzi în regim online licenţa. Aceasta pentru că a fost lansat serviciul public electronic „e-Licențiere”. Acesta este accesibil pentru toţi cetăţenii care doresc să obțină o licență de activitate în Republica Moldova.

Conform serviciului de presă al Guvernului, acesta este primul serviciu electronic lansat în 2012 pentru mediul de afaceri, care va fi disponibil 24 de ore din 24 pe site-ul servicii.gov.md.

Directorul Centrului de Guvernare Electronică , Stela Mocan, a menționat, în cadrul evenimentului de lansare, că noul serviciu „e-Licențiere” va ajuta mediul de afaceri să economisească timp la depunerea dosarului pentru obținerea licenței. De asemenea, acesta micșorează oportunitățile de corupere, îmbunătățește interacțiunea dintre autorități și oamenii de afaceri, reduce cheltuielile administrative și asigură transparența și eficiența instituțiilor publice.

Menţionăm că în perioada ianuarie-octombrie 2012, Camera de Licențiere a eliberat 4673 licenţe, ceea ce înseamnă că media lunară este 467 licențe, iar media zilnică – 21 licențe.

Urmăriți în video de mai jos cum puteți beneficia de acest serviciu
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.