Activitatea de intreprinzator va fi reglementata de o lege speciala

Dreptul de a stabili reglementari pentru intreprinzatori il vor avea doar Parlamentul si Guvernul. Principiile si mecanismul de reglementare a activitatii de intreprinzator vor fi determinatea de o lege speciala, aprobata miercuri, cu titlu de initiativa legislativa, de Guvern.

Ministrul Economiei si Comertului, Valeriu Lazar, a specificat ca proiectul de lege respectiv este o continuare a reformei reglementarii de stat a activitatii de intreprinzator. Prevederile documentului stabilesc noi abordari de reglementare a activitatii de intreprinzator si de relatii dintre autoritati si oamenii de afaceri.

Proiectul are la baza conceptul, conform caruia doar Parlamentul si Guvernul pot stabili reglementari pentru intreprinzatori. Organele administrative vor trebui sa aplice legile sau hotararile de guvern si sa nu creeze reglementari noi, a specificat Lazar.

In cazul in care organele administrative vor avea nevoie de noi reglementari, ele vor elabora proiecte si acte ce le vor prezenta Guvernului in modul stabilit. Astfel, reglementarile nu vor putea fi schimbate „peste noapte”, fapt ce va contribui la previzibilitatea actiunilor guvernarii.

Toate actele de reglementare vor fi incluse in registrul de Stat al Actelor Oficiale, dupa publicare in „Monitorul Oficial”, acesta fiind detinut de Ministerul Justitiei. Accesul la registru se va asigura gratis prin Internet.

Lazar a specificat ca pe parcursul perioadei de functionare a liniei telefonice directe in cadrul reformei regulatorii, cel mai des invocata intrebare a fost problema controalelor asupra activitatii de inteprinzator. In acest scop, proiectul de lege propune un concept, conform caruia nimeni nu poate fi controlat, in afara de cazurile in care exista dovezi ce intrunesc elemente ale unei infractiuni sau contraventii administrative.

Reprezentantii organelor de control vor efectua controlul, la prezentarea legitimatiei de serviciu si in baza delegatiei de control. Ei vor fi obligati sa informeze intreprinzatorul despre motivul efectuarii controlului si faptele ce i se imputa. Controalele efectuate fara respectarea prevederilor legii vor fi considerate ilegale, iar rezultatele obtinute vor fi anulate. Totodata, persoanele care vor efectua controale ilegale vor purta raspundere penala.

O alta problema acuta cu care se confrunta oamenii de afaceri este modul de eliberare a diferitelor autorizatii de functionare. Conform proiectului de lege respectiv, autorizatia va fi considerata acordata sau, dupa caz, reinnoita, daca autoritatea administratiei publice nu raspunde solicitantului in termenul prevazut de lege in acest scop. In cazul in care actul de reglementare nu prevede un termen pentru solutionarea cererii de autorizare, autoritatile administratiei publice vor fi obligate sa solutioneze cererea in termen de 15 zile din data depunerii acesteia.

Prezenta lege va intra in vigoare in termen de 18 luni din data publicarii. // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.