De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Ca de obicei, politica moldovenească și nu numai, trebuie să aibă câteva detalii micuțe-micuțe, dar care ar schimba cursul evenimentelor. Un exemplu clar este un ”inofensiv” Memorandum, semnat de către două partide din Alianță și ”trădătorii” PCRM-ului, în care se stipulează că se va conlucra cu formațiunile de la guverare. Sursa acestei informații este presa comunistă, Omega și Moldnews, care fac referință la surse anonime.
Conform sursei, acest document a fost semnat cu două zile înainte ca Dodon & Co. să-și facă publică decizia de a părăsi Partidul Comunist. Sursa anonimă ar fi menționat că Memorandumul a fost semnat de Igor Dodon, democratul Vlad Plahotniuc și liderul PLDM, Vlad Filat, iar PL nu ar fi făcut parte din înțelegere.
Cel mai important punct este că semnatarii se obligă să înainteze candidatura Zinaindei Greceanîi la funcția de șef al statului și să voteze pentru alegerea ei.
Urmează să vedem dacă prezicerile vor deveni realitate, iar politicienilor urmează doar să le reamintim că Moldova, este doar un mic sătuc, unde până la urmă, din gură în gură, totul iese la iveală…sau poate, ei deja asta o cunosc?
