Cancerul mamar este cea mai răspândită afecțiune oncologică în rândul femeilor. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, această maladie reprezintă aproximativ 16–22% din totalul cazurilor oncologice feminine diagnosticate anual. Cu alte cuvinte, 1 din 9 femei se confruntă, de-a lungul vieții, cu cancer al glandei mamare.
Discutăm cu medicul mamolog-oncolog Dragomir Tîmbur, care activează la Spitalul Internațional Medpark.
Doctorul Dragomir Tîmbur este primul chirurg mamolog din Republica Moldova cu Certificare Europeană EBSQ și cu o experiență de șapte ani în domeniul chirurgiei mamare.
Am vorbit despre importanța depistării precoce a cancerului la glanda mamară, despre noile protocoale de tratament personalizat și despre cum tehnologia modernă le permite pacientelor să revină la viața de dinainte de diagnoză.
Sunteți singurul chirurg mamolog din Republica Moldova cu certificare europeană (EBSQ). Ce înseamnă acest lucru pentru pacientele de la noi?
Această certificare reprezintă un standard profesional înalt acordat în Uniunea Europeană, după o evaluare riguroasă a cunoștințelor, experiența chirurgicală, activitatea clinică. Pentru paciente, acest certificat confirmă respectarea standardelor și protocoalelor europene. Scopul meu personal a fost să demonstrez că și în Moldova se pot implementa standarde internaționale de diagnostic și tratament, astfel încât pacientele noastre să beneficieze de îngrijire la nivelul practicilor din țările europene.
Oncologia este unul dintre cele mai dinamice domenii medicale. Ce s-a schimbat în abordarea clinică a cancerului mamar recent?
Este important de menționat că în ultimii cinci, chiar zece ani, s-a făcut tranziția de la tratamentul standard al pacienților la tratament personalizat. Eu vorbesc la nivel mondial. În Republica Moldova, această schimbare are loc în special în ultimii 2-4 ani. Aceasta înseamnă că nu mai tratăm cancerul mamar în mod general, ci diferite tipuri de cancer, în funcție de subtipurile moleculare, care pot fi diferite de la un pacient la altul, chiar dacă diagnosticul este același. Fiecare tip de cancer are o strategie terapeutică diferită. Au apărut terapii țintite, precum imunoterapia. În ultimii doi-trei ani, s-a consolidat o colaborare mai strânsă între chirurg, oncolog medical (chimioterapeut), radioterapeut și medicul imagist, în cadrul tumor boardului sau al comisiilor oncologice multidisciplinare.
Această colaborare interdisciplinară duce la o mai bună coordonare a deciziilor terapeutice și la rezultate mai bune ale tratamentului.
Ca rezultat, tratamentul devine mai eficient, mai puțin agresiv și mult mai adaptat fiecărui pacient în parte.

Prin ce este atât de eficientă imunoterapia și în ce cazuri poate fi aplicată?
Chiar recent, a fost externată o pacientă care a primit acest tratament (imunoterapie), ceea ce i-a schimbat radical prognosticul.
Imunoterapia este un tratament modern care stimulează sistemul imunitar al pacientului, astfel încât organismul să recunoască celulele canceroase și să le atace cu ajutorul celulelor imune, contribuind la distrugerea acestora. În unele cazuri, acest tip de tratament poate duce la dispariția cancerului din organism. Imunoterapia se utilizează în special în formele de cancer triplu negativ.
La pacienta despre care am vorbit, externată recent, chimioterapia a fost combinată cu imunoterapia. În decurs de aproximativ cinci luni, s-a obținut un răspuns foarte bun la tratament. În timpul intervenției chirurgicale, nu au mai fost identificate celule tumorale în zona inițial afectată. Tumoarea a dispărut în urma tratamentului administrat.
Prin ce sunt diferite protocoalele oncologice naționale de cele internaționale? Care este rata de succes în lume și în rândul pacientelor dvs.?
Diferențele apar uneori din cauza accesului limitat la anumite medicamente sau tehnologii moderne. De exemplu, imunoterapia sau biopsia ganglionului santinelă nu sunt încă disponibile pe scară largă în toate instituțiile din țară.
Totuși, acolo unde protocoalele internaționale sunt aplicate corect, rata de supraviețuire la 5 ani depășește 90% în stadiile precoce, o cifră comparabilă cu cele din clinicile de top la nivel mondial.

Ce opțiuni chirurgicale au pacientele astăzi? Mai este necesară îndepărtarea totală a sânului sau a ganglionilor?
Depinde de stadiul bolii și de mărimea tumorii. Există chirurgia de conservare, prin care sânul este păstrat, urmată obligatoriu de radioterapie.
Dacă este necesară mastectomia, se poate realiza reconstrucția imediată cu implant, astfel încât pacienta să nu rămână cu un defect estetic.
În ceea ce privește ganglionii, se utilizează biopsia ganglionului santinelă pentru a evita îndepărtarea tuturor ganglionilor axilari atunci când aceștia nu sunt afectați.
Este vital să fie luate în considerare și preferințele pacientei – noi tratăm persoane, nu cazuri.
Este adevărat că două persoane cu același diagnostic pot primi tratament diferit?
Absolut. Cancerul mamar nu este o singură boală, ci un grup de boli. Alegerea tratamentului depinde de prezența receptorilor hormonali, de testele genetice, de vârsta pacientei și de modul în care ea răspunde inițial la terapie.
Ce tipuri de chirurgie există și cum decideți volumul operației?
Există chirurgia de conservare, unde înlăturăm tumora dar păstrăm sânul, și mastectomia, unde înlăturăm glanda, dar putem face reconstrucție imediată cu implant. În privința ganglionilor, folosim biopsia ganglionului santinelă pentru a evita înlăturarea inutilă a tuturor ganglionilor de sub braț. Tipul de operație depinde de stadiul bolii, dar și de dorința pacientei, pentru că noi tratăm oameni, nu obiecte.
Dacă în familie cineva a suferit de cancer mamar, testul BRCA își are rostul?
Testarea genetică BRCA este importantă în cazurile în care există un istoric clar de cancer mamar sau ovarian la rude apropiate, mai ales la vârste tinere. Dacă se depistează o mutație, pacienta este monitorizată mult mai atent sau se pot discuta intervenții preventive. Totuși, aceste mutații sunt rare și nu reprezintă un motiv de alarmă pentru toate femeile.
Cum este viața după cancerul mamar? Poate pacienta să nască sau să revină la sport?
Mesajul este unul de optimism: viața după tratament poate fi complet normală. Pacientele pot reveni la muncă, pot face sport și pot chiar rămâne însărcinate după finalizarea tratamentului. Efectele vizibile, precum căderea părului, sunt temporare.
